Profesii

Inflaţia se simte până la studenţi: Tarifele de cazare din căminele Universităţii Bucureşti au crescut şi cu aproape 15% în 2021. Cât plăteşte un student pentru o lună de cazare în cămin

Inflaţia se simte până la studenţi: Tarifele de...

Autor: Andrei Şerbănescu

04.10.2021, 16:19 1066

Un student, dacă este pe un loc bugetat, plăteşte în medie 142 de lei pentru cazarea în căminele studenţeşti, cu toate utilităţile incluse. O chirie într-o garsonieră în Bucureşti porneşte de la circa 1.250 de lei pe lună, la care se adaugă utilităţile şi întreţinerea.

Tarifele de cazare pentru studenţii din Bucureşti s-au majorat şi cu aproape 15% în anul universitar 2021-2022. Dacă anul trecut un student cazat într-unul dintre căminele complexului Grozăveşti plătea 140 de lei, dacă era pe un loc bugetat, anul acesta preţul cazării a crescut la 160 de lei, peste nivelul inflaţiei actuale (+5,3% an/an), dar sub creşterea preţului la energie în august 2021 prin comparaţie cu august 2020 (+21,5% an/an).

„E vizibilă tendinţa asta de majorare a preturilor, a taxelor, iar Universitatea nu e mai prejos din punctul ăsta de vedere. Din câte ştiu, acum vreun an s-a încercat şi majorarea taxei anuale pentru facultate”, spune Diana Negoiţă, în vârstă de 22 de ani, studentă la Universitatea din Bucureşti.

Comparativ cu anul trecut, preţurile actuale pentru cazarea în căminele Universităţii din Bucureşti diferă considerabil. Pentru studenţii bugetaţi, cele mai ieftine cămine sunt Măgurele G2 şi G4, cu 130 de lei pe lună şi 250 de lei la taxă, în timp ce căminele Grozăveşti A1 şi Gaudeamus percep taxe lunare de 180 de lei la buget şi 300 de lei la taxă.

Cu toate acestea, pentru un student, preţul unei camere de cămin în complexul Grozăveşti rămâne în continuare accesibil, mai ales pentru o zonă centrală a oraşului. Preţul unei garsoniere din aceeaşi zonă, Grozăveşti, este de cel puţin 1.500 de lei, de 10 ori mai mare decât cel al unui cămin.

„Având în vedere majorările la utilităţi şi produse în general, pot înţelege o oarecare mărire a preţurilor în ceea ce priveşte chiria în cămine, însă tot în aceeaşi formulă, nu pot pricepe micşorarea numărului locurilor în măsura în care un număr mai mare de studenţi ar putea amortiza mai bine, cred eu, aceste majorări”, spune Vlad Cioricaru, 22 ani, student venit din Buzău.

Majorarea taxei de cazare în căminele Universităţii Bucureşti poate fi justificată şi prin scumpirile, mai ale la energie, din ultima perioadă. Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), preţul la energia electrică a crescut în august 2021, cu 25% faţă de august 2020. De asemenea, preţul gazelor a crescut în aceeaşi lună cu 20,5% faţă de anul trecut. În schimb, preţul energiei termice a rămas constant şi a înregistrat o scădere minoră în august 2021 cu 0,21% faţă de august 2020.

Ana Iosif, doctorand la Facultatea de Istorie, spune că majorarea regiei de cămin poate fi şi efectul mecanismului economic cerere-ofertă: „Cred că şi o anumită scădere a numărului de studenţi care locuiesc în cămin, în contextul pandemiei şi al cursurilor online, a influenţat majorarea chiriei în cămine”. Anul acesta au fost disponibile mai puţine locuri în căminele studenţeşti de la Universitatea din Bucureşti, pe fondul pandemiei: camerele care de obicei erau pentru patru persoane au fost alocate doar pentru trei persoane, iar unele cămine au fost închise pentru renovări.

Tarifele regiei (taxa de cazare în universităţile din Bucureşti), sunt strâns legate de repartizarea studenţilor la buget sau taxă. Un student bugetat beneficiază de plata şcolarizării din bugetul statului şi primeşte, de asemenena, o subvenţie suplimentară la plata cazării în căminele studenţeşti. Studenţii pe locurile cu taxă sunt nevoiţi să suporte cheltuielile şcolarizării din propriul buzunar (cel puţin 3.000 de lei/an) şi plătesc de obicei regia întreagă, de regulă de două ori mai mare faţă de cât plătesc studenţii bugetaţi. Repartizarea buget/ taxă se face, de obicei, în funcţie de media de admitere pentru boboci şi după media anului de studiu anterior, pentru studenţii din anul 2 sau mai mari.

Potrivit datelor oferite de site-ul Universităţii din Bucureşti, în cadrul instituţiei există un număr de 33.800 de studenţi, dintre care 22.800 la programe de licenţă, 8.950 de masteranzi şi 2.000 de doctoranzi. Pentru studenţii din provincie, Universitatea oferă 5.274 de locuri de cazare în 18 cămine, în camere de 2 până la 5 paturi.

Ce spune Univeristatea din Bucureşti:

Universitatea din Bucureşti este preocupată să asigure condiţii optime de cazare şi de masă studenţilor înscrişi la programele sale de studiu. Astfel, în noul an universitar, căminele instituţiei i-au aşteptat pe studenţi după reparaţii şi investiţii la unele dintre clădiri. Consiliul de Administraţie al UB a avizat propunerea de majorare a tarifelor de cazare în medie cu 10% faţă de anii anteriori, astfel încât din fondurile colectate să se poată acoperi, chiar şi parţial, cheltuielile asociate administrării acestor cămine. Ne referim îndeosebi la cheltuieli de reparaţii, achiziţii de bunuri şi servicii necesare funcţionării, în cele mai bune condiţii, a spaţiilor destinate cazării studenţilor. Facem precizarea că, per student cazat, costurile reale se situează la peste 240 de lei/lună/student subvenţionat, iar tarifele actuale majorate sunt sub acest cost. Astfel, tariful maxim de cazare plătit de către studenţii UB subvenţionaţi de la bugetul de stat, români, UE şi SEE este de 180 de lei/lună.

Totodată, menţionăm că propunerea de majorare a taxelor de cazare a fost agreată şi de reprezentantul studenţilor în Consiliul de Administraţie.

Este important de precizat în context că în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie a fost avizată şi mărirea cuantumului burselor oferite începând cu anul universitar 2021-2022. Această măsură respectă recomandarea Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior. Astfel, valoarea burselor ce se vor acorda în noul an universitar reflectă realitatea economică şi constituie un sprijin şi o recompensă pentru studenţii eligibili, sumele cuvenite bursierilor acoperind şi o parte din creşterile taxelor acelora dintre ei care optează pentru cazare în căminele UB. Menţionăm că noul cuantum al burselor de performanţă este de 960 de lei/lună; al celei de merit II – 860 de lei/lună; merit I – 760 de lei/lună şi de 700 de lei/lună pentru cea socială, social ocazională şi cultural artistică sau sportivă.

Referitor la numărul de locuri de cazare în căminele UB, precizăm că în anul universitar 2019-2020 acesta era de aproximativ 4.500, cu un grad de ocupare mediu de 80%, iar în anul universitar 2020-2021 numărul de locuri a fost de 4.696, cu un grad de ocupare mediu de 75%. În ceea ce priveşte cazarea în căminele Universităţii din Bucureşti, pentru anul universitar 2020-2021 locurile de cazare au fost puse la dispoziţia studenţilor în condiţii de distanţare, ţinând cont de restricţiile COVID-19, lucru care a redus numărul de locuri de cazare. În acest sens, cazarea unui număr cât mai mare de studenţi care au avut nevoi reale de a ocupa un loc în căminele UB s-a făcut prin corelarea scenariilor de cazare cu scenariile educaţionale adoptate de fiecare facultate pentru fiecare program de studii şi cu veniturile studenţilor.

Odată cu debutul anului universitar 2021-2022, studenţii care beneficiază de loc de cazare într-unul dintre căminele Universităţii din Bucureşti vor fi cazaţi separat, pe camere şi etaje, în funcţie de situaţia individuală a vaccinării împotriva COVID-19.

 
 
 
 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO