Profesii

Fluctuatia de personal in retail atinge cote record: aproape 80%

21.07.2008, 18:12 75

Retailul este unul dintre domeniile cele mai afectate de fluctuatia de personal, in unele companii aceasta ajungand pana la 80%, potrivit specialistilor in recrutare.
Pe urmatoarele locuri se situeaza call centerele cu o fluctuatie anuala de personal de 70% si constructiile, cu 60%. In prezent, cea mai scazuta fluctuatie se inregistreaza in IT, unde turnover-ul de personal ajunge la 20% anual.
Una dintre posibilele explicatii pentru rata ridicata a fluctuatiei de personal din aceste domenii este nivelul salarial scazut. Potrivit datelor Institutului National de Statistica, in luna mai, salariul mediu net in comert a fost de 1.006 lei (360 de euro), in timp ce in constructii acesta era de 1.054 de lei (300 de euro). De asemenea, in call centere, castigul salarial mediu net se situeaza in jurul a 400 - 500 de euro pe luna. Pe de alta parte, in IT&C, salariul mediu net este de 2.211 lei (800 de euro).
"Zona de servicii si FMCG (industria bunurilor de larg consum - n.r.) sunt domeniile cu cele mai mari fluctuatii de personal din cauza ca, in general, vorbim de joburi nu foarte specializate, care nu necesita o calificare foarte specifica. In acest caz e mai usor sa treci de la un angajator la altul", spune Nevenca Doca, director de resurse umane la Banca Transilvania. Ea adauga ca media fluctuatiei din domeniul bancar este de 25 - 30%, in timp ce in FMCG se inregistreaza fluctuatii cuprinse intre 50 si 70%.
O fluctuatie de personal "sanatoasa" pentru organizatie se situeaza in jurul a 10%.
In general, angajatii care isi schimba foarte des locul de munca ocupa pozitii de entry-level sau in zona operationala. "Cei mai numerosi 'dezertori' au pozitii operationale, provin din cel mai de jos nivel ierarhic", spune Madalina Popescu, general manager la compania de consultanta in resurse umane Pluri Consultants.
Motivul este faptul ca acesti angajati sunt cei in care companiile investesc cel mai putin si o fac cu atat mai putin cu cat turnover-ul de personal creste. Popescu spune ca in clasamentul "angajatilor infideli", pe primul loc se situeaza cei din retail, unde fluctuatia anuala atinge 80%, urmati de cei din call centere - 70% si de cei din constructii - 60%. Pe termen scurt si lung, companiile sunt dezechilibrate de plecarile dese si repetate ale angajatilor.
"Costurile pe care le implica fluctuatia de personal nu sunt deloc de neglijat, pentru fiecare angajat care paraseste o companie ele insumand, pe de-o parte, costurile aferente plecarii acestuia, cum ar fi timpul alocat pentru gasirea unei solutii de a acoperi postul pana la angajarea unui inlocuitor, supraincarcarea cu sarcini a colegilor, dar si costurile pe perioada cat postul este vacant, adica productivitatea pierduta de companie, costuri aferente recrutarii, angajarii unui inlocuitor si formarii acestuia", spune Ana Dumitru, director de resurse umane al Carrefour Romania, cel mai mare operator de hipermarketuri de pe piata romaneasca dupa valoarea vanzarilor.

Cititi in suplimentul Profesii o analiza despre felul in care sunt afectate companiile de plecarile dese ale angajatilor

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO