Profesii

Facilitati pentru medici la obtinerea medicamentelor

06.09.2004, 00:00 21



Membrii titulari ai Academiei de Stiinte Medicale beneficiaza, incepand cu 1 ianuarie 2005, de o indemnizatie lunara viagera egala cu salariul mediu pe economie, se arata intr-o ordonanta de urgenta aprobata in ultima sedinta de Guvern. Actul normativ modifica Legea 264/2004 privind organizarea si functionarea Academiei de Stiinte Medicale, precum si alte legi din sectorul de sanatate. Ordonanta de urgenta aprobata de Executiv mai specifica faptul ca, incepand tot cu 1 ianuarie 2005, membrii Colegiului Medicilor, ai Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor, precum si medicii dentisti incadrati in unitati sanitare publice vor beneficia de asistenta medicala si de medicamente gratuite, atat personal, cat si pentru membrii de familie. In actul normativ se mai arata ca, in situatia unui deficit de personal medical superior, medicii de specialitate din unitatile sanitare publice isi pot continua activitatea si dupa implinirea varstei de pensionare, la solicitarea angajatorului, cu un aviz anual eliberat de ministerul de resort si de Colegiul Medicilor, pe baza certificatului de sanatate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO