Profesii

Directorii americani de vanzari si marketing sunt cel mai bine platiti

Directorii americani de vanzari si marketing sunt cel mai bine platiti

Click pentru imaginea marita

07.08.2006, 17:05 13

Companiile nord-americane ofera cele mai generoase pachete salariale pentru pozitiile de directori de vanzari si marketing, releva un studiu global al companiei de consultanta in resurse umane Mercer Human Resource Consulting.
Directorii departamentelor de marketing si vanzari din companiile din Statele Unite ale Americii se bucura de castiguri anuale de peste sapte ori mai mari decat cele ale omologilor lor din Bulgaria, tara unde managerii care ocupa acest tip de pozitie sunt cel mai slab platiti.
Potrivit studiului, care s-a bazat pe cifrele anuale de salarizare ale profesionistilor din vanzari si marketing din peste 8.000 de organizatii din intreaga lume, sefii departamentelor de profil din companiile americane castiga in medie 222.000 de euro pe an, urmati de cei din Marea Britanie, in buzunarele carora intra anual in jur de 186.200 de euro.
Alte tari in care aceste pozitii presupun remuneratii extrem de atragatoare sunt Mexic, Brazilia si Canada, unde directorii departamentelor de profil castiga in medie in fiecare an 186.000 de euro, 176.100 de euro, respectiv 170.200 de euro.
Daca profesionistii americani in marketing si vanzari au cele mai multe motive sa fie fericiti, la cealalta extrema se afla cei bulgari, indieni si indonezieni. Astfel, in Bulgaria un director de departament are parte de un pachet anual mediu in valoare de 32.600 de euro, unul din Indonezia se "mandreste" cu 40.200 de euro, in timp ce in India castiga 43.100 de euro.
In ceea ce ii priveste pe managerii de vanzari care nu sunt directori ai departamentelor speciale, acestia sunt cel mai bine rasplatiti de catre companiile de pe piata elvetiana, care le ofera in medie pachete de aproape 119.000 de euro si cel mai putin tot de catre angajatorii bulgari, care pun la bataie pentru acest tip de pozitie in jur de 17.600 de euro anual.
Alti manageri de vanzari bine platiti sunt cei din Germania si Brazilia, care primesc 105.400, respectiv 97.700 de euro. Companiile britanice se claseaza pe pozitia a 12-a in acest top, oferind in medie 80.700 de euro pe an, iar cele nord-americane abia pe pozitia a 24-a, cu 53.200 de euro.
Exceptand Bulgaria, tarile in care specialistii in vanzari o duc cel mai greu sunt Filipine, unde castiga in fiecare an in jur de 19.700 de euro, si Indonezia, unde sunt platiti cu aproximativ 20.600 de euro anual.
"Profesionistii in vanzari isi permit sa ceara salarii destul de mari, pe masura ce organizatiile le recunosc din ce in ce mai mult contributia la dezvoltarea afacerilor. Ei sunt extrem de pretiosi, iar companiile trebuie sa ii rasplateasca intr-un mod corespunzator", explica Mark Edelsten, director in cadrul Mercer Human Resource Consulting.
El spune ca faptul ca directorii de marketing si vanzari sunt cel mai bine platiti in Statele Unite si Marea Britanie nu este deloc surprinzator, mai ales daca se are in vedere ca majoritatea multinationalelor importante au sediile in aceste tari. "In timp, este foarte probabil ca diferentele salariale sa se estompeze, datorita abordarii mult mai globale pe care companiile multinationale incep sa le aiba in ceea ce priveste politicile salariale", a adaugat Edelsten.
Conform studiului, performanta directorilor de vanzari si marketing este cel mai bine rasplatita in India, acolo unde se inregistreaza diferenta medie cea mai pronuntata dintre intregul pachet oferit acestora si baza salariala fixa. Astfel, directorii indieni isi castiga 56% din bani prin plati variabile, incluzand comisioane si bonusuri. Partea variabila din pachetul salarial este destul de mare si in cazul directorilor de profil din Venezuela si Brazilia, unde reprezinta 48%, respectiv 36% din remuneratiile anuale ale acestora.
Pe de alta parte, directorii care isi fac cele mai putine griji ca indicii scazuti de performanta le vor afecta castigurile sunt cei israelieni, norvegieni si cehi, pentru care partea variabila inseamna doar 4%, 5%, respectiv 6% din pachetele salariale.
"Folosirea politicilor de plata contra performanta difera in functie de regiune. In unele tari se folosesc astfel de instrumente extrem de elaborate, in timp ce in altele plata varia-bila abia este introdusa", a mai afir-mat Edelsten. El a precizat ca, in ge-neral, aceste strategii necesita sisteme de masurare a performantei extrem de eficiente, iar implementarea unui asemenea sistem inseamna timp si investitii.
"Plata este doar unul din aspectele care alcatuiesc un program de stimulente de succes, pentru ca si cultura organizationala, leadership-ul si procesele de vanzari pot avea un impact serios asupra performantei", crede Edelsten. Perspectivele de dezvoltare in cariera si de crestere a castigurilor sunt cele mai promitatoare pentru specialistii brazilieni in vanzari. Astel, un reprezentant de vanzari care lucreaza intr-o companie braziliana si castiga in medie 9.700 de euro anual este motivat sa se zbata pentru a ajunge director de vanzari si marketing si a beneficia de o posibila crestere salariala de 1.715%, care i-ar aduce 176.000 de euro in fiecare an.
La cealalta extrema, cel mai slab motivat va fi un reprezentant de vanzari care activeaza pe piata germana. El se va putea astepta la o crestere de doar 114%, de la 58.000 de euro pana la 124.000 de euro, in cazul in care va ajunge sa conduca departa-mentul de vanzari si marketing al companiei pentru care lucreaza.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO