Profesii

Declaraţie de avere. Nicu Marcu a avut o indemnizaţie de 989.900 de lei în funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară în 2022, adică 82.500 de lei pe lună. În 2021 indemnizaţia a fost de 748.300 de lei

Declaraţie de avere. Nicu Marcu a avut o indemnizaţie...

Autor: Tibi Oprea

14.07.2023, 17:31 1311

Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), şi-a publicat declaraţia de avere aferentă anului 2022, semnată pe 15 iunie 2023. Acolo el a menţionat o indemnizaţie de 989.900 de lei de la conducerea ASF, ceea ce înseamnă circa 82.500 de lună.

Spre comparaţie, în anul precedent preşedintele Autorităţii a câştigat 748.300 de lei la conducerea supraveghetorului, adică 62.300 de lei lunar. Astfel, anul trecut i-a adus acestuia o creştere a veniturilor de aproximativ 32%, peste inflaţia de 16%.

Anul 2022 a fost şi cel în care City Insurance a intrat în faliment, fiind cea mai mare prăbuşire din piaţa asigurărilor. Un al mai târziu de la acest moment, şi Euroins a intrat în colaps, primind verdictul ASF privind retragerea autorizaţiei de funcţionare, constatarea insolvenţei şi demararea procedurii de promovare a falimentului.

Nicu Marcu are şi un salariu de 28.530 de lei de la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi deţine terenuri agricole de 7.000 mp în judeţul Dolj, un Audi din 2017 şi un cont curent cu 117.850 de lei, potrivit datelor din declaraţia de avere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO