Profesii

Business Magazin. Cine este Murat Büyükerk, cel care conduce operaţiunile Arctic în România: Eu am venit aici în 2002, iar creşterea ţării este extraordinară

Autor: Andra Stroe

26.02.2023, 15:30 500

Executivul turc Murat Büyükerk a păşit prima dată pe meleaguri româneşti în 2002, când grupul Arçelik a preluat Arctic, iar România, după cum ne-a povestit chiar el, şi-a câştigat repede un loc în inima sa. Ce l-a convins să se întoarcă aici şi să numească ţara noastră „acasă”?

 

M-am îndrăgostit de această ţară. M-au fascinat peisajele, patrimoniul istoric şi cultural bogat şi oamenii, prin căldura şi deschiderea lor”, spune Murat Büyükerk, CEO al Arctic. Executivul a preluat acest rol în ianuarie 2018, moment din care spune că România a devenit pentru el „acasă”. Observă că de la prima sa vizită, ţara a făcut progrese semnificative, mai ales după aderarea la UE. „În ultimele două decenii, România s-a dezvoltat mult pe toate planurile, economia a devenit mai complexă, iar creşterea economică este vizibilă, un parcurs de care românii au toate motivele să fie mândri.  Nu am avut nicio clipă de îndoială cu privire la potenţialul local, de aceea am fost mereu un susţinător al României în cadrul grupului Arçelik şi al comunităţii internaţionale de afaceri.” Potrivit lui, performanţa României în materie de IT şi forţa de muncă înalt calificată o fac o destinaţie ideală pentru Industry 4.0 şi se declară mândru că a construit aici una dintre cele mai avansate unităţi de producţie din această parte a lumii, fabrica de maşini de spălat Arctic din Ulmi. „Îmi dă o satisfacţie deosebită că am putut contribui la un viitor mai bun pentru România şi că operăm aici două dintre cele mari fabrici de electrocasnice din Europa continentală.”

România, mai spune el, este o ţară extrem de frumoasă, cu un mare potenţial turistic – „şi spun acest lucru din toată inima, mai ales că sunt pasionat de călătorii. În ultimii cinci ani am văzut acest sector dezvoltându-se, ceea ce mă bucură”. În opinia lui, toţi expaţii din România au datoria să devină ambasadori ai brandului de ţară – „cel puţin eu unul o fac oriunde mă duc, mereu vorbesc despre cât de frumoasă este România”. Unul dintre lucrurile pe care mai spune că le iubeşte aici este bogăţia naturală, printre cele mai diverse şi bine conservate din Europa. „România este o ţară atât de verde, binecuvântată cu peisaje uimitoare în orice anotimp. Îmi place să petrec timp în natură, cu tot ceea ce aceasta are de oferit, de la locuri sălbatice până la parcurile din Bucureşti.”

Cât despre locul în care îşi încarcă bateriile în majoritatea zilelor în care este în Capitală, acesta e parcul Regele Mihai I (Herăstrău), fiind aproape de locuinţa sa. De asemenea, consideră că Transfăgărăşanul şi Transalpina sunt două dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume, aşa că îi face mare plăcere să le viziteze împreună cu familia chiar şi de două ori pe an. „Mă bucur din tot sufletul de peisajele fascinante. Îmi este greu să aleg un singur oraş, totuşi Sibiul ar fi preferatul meu pentru un weekend relaxant, graţie arhitecturii sale, atmosferei calme şi energiei pozitive. De asemenea, Delta Dunării este una dintre destinaţiile de top din România, un ecosistem cu adevărat unic şi fascinant.” În ceea ce priveşte preferinţele culinare ale executivului, sarmalele şi ciorba de burtă sunt printre favoritele sale, „dar trebuie să recunosc că iubesc mâncarea în general. O altă delicatesă pe care o recomand este cozonacul, pentru gustul încântător”.


Carte de vizită

Murat Büyükerk, CEO, Arctic

1. A preluat conducerea operaţiunilor Arctic în ianuarie 2018;

2. Este un senior executive cu o vastă experienţă internaţională, atât la nivel strategic, cât şi operaţional, lucrând în cadrul companiei multinaţionale de electrocasnice Arçelik de peste 30 de ani;

3. Are o expertiză amplă în management, achiziţii şi supply chain, marketing, management de produs, planificare de afaceri, precum şi vânzări internaţionale, deţinând diferite funcţii de conducere în aceste domenii.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO