Profesii

Alin Chitu, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, revine la Deloitte România în rolul de Partener Servicii Fiscale

Alin Chitu, fost secretar de stat în Ministerul...

Autor: Cristina Bellu

19.03.2024, 10:52 220

Deloitte România anunţă că l-a recrutat pe Alin Chitu ca Partener Servicii Fiscale, cu rol în extinderea practicii fiscale a companiei.

Alin Chitu şi-a dezvoltat aproape întreaga carieră în domeniul fiscal, lucrând atât în rolul de consultant în mari firme de servicii profesionale, cât şi ca freelancer. El şi-a început cariera la Deloitte România în 2005, pe poziţia de consultant fiscal. Traseul său profesional a inclus apoi diverse roluri de-a lungul anilor, precum expert local la Banca Mondială şi secretar de stat la Ministerul Finanţelor, poziţie din care a contribuit la remodelarea cadrului legislativ fiscal şi a fost implicat în proiecte cu Comisia Europeană, precum şi în procesul de negocieri ale României pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

În noua poziţie din cadrul Deloitte, Alin Chitu îi va raporta lui Vlad Boeriu, Partener Coordonator Servicii Fiscale şi Juridice.

Alin Chitu este licenţiat în finanţe, asigurări, bănci şi burse de valori şi a urmat un master în guvernanţă publică europeană.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO