Profesii

Acţionarii Alumil Rom Industry aprobă cel mai mare randament de la bursa românească: randament de 23%

Producătorul şi distribuitorul de sisteme de profile din aluminu Alumil Rom Industry va plăti dividende de 0,416 lei acţionarilor înregistraţi la 21 mai 2018, ceea ce echivalează cu un randament de 23% la preţurile de tranzacţionare de astăzi după masă, potrivit hotărârii acţionarilor.

“Plata dividendelor nete se va efectua către acţionari începând cu data de 06 iunie 2018, stabilita ca <<data plăţii>>, data calendaristică la care distribuirea dividendelor aferente acţiunilor Alumil Rom Industry, aşa cum a fost stabilită prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, devine certă”, se arată la bursă.

Alumil Rom Industry va livra investitorilor cel mai ridicat randament al dividendelor de la bursă în contextul în care compania a avut în 2017 un profit net de 11 ori mai mare faţă de anul precedent.

Compania are 59 milioane de lei capitalizare şi este listată pe segmentul principal de tranzacţionare al bursei româneşti. De la începutul anului acţiunile ALU au urcat cu 70% pe un rulaj de tranzacţionare de aproape 8 milioane de lei.

Compania este controlată în proporţie de 55,9% de grecii de la Alumil, iar preşedintele companiei, omul de afaceri Michail Sotiroiu are o deţinere de 24%, potrivit datelor BVB. 

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.