Prima pagina

Un fond se inchide, altul se pregateste sa intre in Romania

06.11.2002, 00:00 7

Grupul financiar Capital, care administreaza in Romania trei fonduri de investitii - Romanian Investment Fund (RIF), Sweepstone Investment si Romanian Reconstruction Capital (RRC) - intentioneaza sa deschida la Londra o banca de investitii pentru afaceri in Europa de Sud - Est.
Banca se va numi New Europe Capital Ltd si va fi destinata in exclusivitate finantarii de afaceri in tarile est - europene candidate la intrarea in Uniunea Europeana, in special Romania si Bulgaria.
"Banca va avea ca scop atragerea de investitori strategici si va ridica un fond de investitii de 50 - 100 milioane dolari, special pentru Romania, Bulgaria si Serbia. Probabil ca fondul va fi ridicat in a doua jumatate a anului viitor", a declarat pentru Ziarul Financiar Ion Florescu, presedintele grupului Capital.
In prezent, banca este in curs de a primi licenta de functionare de la FSA (comisia de supraveghere a pietei de capital in Anglia).
"Am luat decizia de a stabili sediul in Londra pentru ca este capitala financiara a Europei. In plus, o licenta FSA va da credibilitatea bancii si ne va usura demersul de atragere de noi investitori in Romania", a mentionat Florescu.
Banii fondului de investitii vor fi destinati, in Romania, pentru sustinerea afacerilor private, in special cele legate de infrastructura.
"RRC (primul fond administrat de Capital in Romania - n.r.) a fost infiintat pentru a cumpara actiuni distribuite prin procesul de privatizare in masa. Perioada aceea a trecut, insa, iar acum va trebui sa cautam afaceri private care vor sa creasca si au nevoie de finantare", a declarat managerul Capital.
Capital a preluat anul acesta si administrarea Romanian Investment Fund (RIF), unul din cele mai importante fonduri de investitii de pe piata de capital romaneasca.
Fondul, cu un activ initial de peste 60 de milioane de dolari, a intrat in Romania in 1996 - 1997 si a devenit in scurt timp unul din actionarii principali ai mai multor companii romanesti importante: Policolor Bucuresti, Rolast Pitesti, Imsat Bucuresti, Terapia Cluj - Napoca, Motoractive, First Logistic & Distribution sau Titan Mar.
Dupa pierderea a aproape jumatate din valoarea fondului, datorita in principal evolutiei defavorabile a Bursei din Bucuresti, administrarea RIF a fost preluata de Capital, cu misiunea de a vinde participatiile detinute in cele mai bune conditii. De la preluarea RIF, Capital a vandut actiunile detinute la Imsat si Motoractive si a declansat procedurile de vanzare a Terapia.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO