Prima pagina

Timpul ii preseaza pe israelieni si palestinieni sa faca pace

06.09.2000, 00:00 23



Premierul israelian Ehud Barak a declarat la New York, unde a sosit pentru summit-ul ONU al Mileniului, ca liderii israelieni si palestinieni trebuie sa incheie cat mai repede un acord de pace.

Intre timp, la Cairo, ministrul de externe al Autoritatii Palestiniene, Farouq Qadoumi, a declarat ca liderul palestinian Yasser Arafat nu va proclama un stat independent pe 13 septembrie, relateaza Reuters.

Surse israeliene afirma ca cele doua parti nu s-au aflat niciodata atat de aproape de semnarea unui acord de pace, dar au subliniat ca trecerea timpului ar putea diminua serios sansele rezolvarii conflictului din Orientul Mijlociu.

"Am ajuns intr-un moment decisiv. Avem o ocazie extraordinara, care implica riscuri mari, iar timpul pe care il avem la dispozitie este foarte scurt. Ajungerea la un acord nu trebuie sa fie facuta in urmatoarele zile, dar procesul nu poate continua luni in sir", a declarat Barak.

Atat Barak, cat si Arafat urmeaza sa se intalneasca separat cu presedintele american Bill Clinton in cursul acestei saptamani, dar o intalnire directa nu este programata.

Potrivit unui oficial palestinian, in cursul convorbirilor cu Bill Clinton, cei doi lideri urmeaza sa raspunda propunerilor de compromis prezentate saptamana trecuta de emisarul special american in Orientul Mijlociu, Dennis Ross.

Ambele parti au caracterizat drept decisive intalnirile cu Clinton, in conditiile in care termenul-limita de 13 septembrie fixat pentru incheierea unui acord final de pace se apropie vertiginos.

Un inalt oficial palestinian a declarat ca Israelul a lansat eforturi diplomatice secrete pentru rezolvarea principalei probleme a negocierilor cu palestinienii - statutul Ierusalimului.

Barak l-a trimis pe ministrul de externe Shlomo Ben-Ami in orasul marocan Agadir pentru convorbiri cu regele Mohamed al VI-lea privind soarta Orasului Sfant.

Monarhul marocan a gazduit luna trecuta reuniunea comitetului pentru Ierusalim al celor 15 state islamice, care sprijina dorinta palestinienilor privind stabilirea capitalei viitorului lor stat independent in Ierusalimul de Est.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO