Prima pagina

Star Foods, de la chipsuri la accesorii pentru femei

14.07.2003, 00:00 296

Cunoscut consumatorilor ca producator si distribuitor de chips si snacks, Star Foods Romania s-a decis sa investeasca si pe piata nealimentara.
Compania doreste sa se implice in businessul cu accesorii pentru femei in urma unui joint venture cu lantul de magazine elen Alexi Andriotti, a declarat administratorul Star Foods, Kostas Mitzalis.
Intr-o prima faza, cele doua companii vor inaugura trei magazine la Bucuresti, sub numele Alexi Andriotti, proprietarul retelei elene cu acelasi nume.
Mitzalis nu a putut preciza care va fi investitia in cele trei magazine care vor fi inaugurate la Bucuresti. #leadend#
O astfel de investitie se poate ridica la cateva sute de mii de dolari, in functie de locatie si de marimea magazinelor.
"Mai intai vom deschide cinci magazine in Polonia, dupa care vom deschide trei si la Bucuresti, spre sfarsitul acestui an sau inceputul anului viitor," a spus Mitzalis.
Magazinele Alexi Andriotti au fost infiintate la sfarsitul anilor '90, in Grecia, iar in prezent reteaua numara 27 de astfel de magazine, acestea fiind amplasate deocamdata doar in tara de origine.
Anul acesta, compania si-a propus sa mai deschida alte 13 magazine.
Magazinele ofera produse care provin mai ales din tari exotice precum Brazilia, Maroc, China, Manila, Australia, Thailanda si India.
Accesoriile sunt fabricate din materiale neconventionale ca piele, scoici sau  coarne animaliere.
In ultimii ani, pe piata romaneasca au aparut mai multe lanturi de magazine cu accesorii feminine, cele mai cunoscute fiind Meli Melo, Totem sau You & me.
Tot mai multe grupuri grecesti care detin franciza unor marci la nivel mondial pentru regiunea balcanica au intrat si in Romania.
Grupul Marinopoulos, care detine franciza pentru Marks & Spencer si Beauty Shop, a decshis primul sau magazin in complexul comercial Bucuresti Mall in 1999.
Notos, un alt grup elen, a deschis anul trecut primul magazin Lacoste din Romania.
Grupul detine, pe langa Lacoste, si franciza pentru marci precum Polo- Ralph Lauren sau Gant, pe care intentioneaza sa le aduca si in Romania.
Tot prin sistemul francizei functioneaza in prezent, in Bucuresti, si magazine ca Max Mara, Benetton, Z sau Hugo Boss.



V=nzarile au crescut cu 30%
Producatorul de chips si snacks Star Foods Romania a inregistrat pe primele cinci luni ale anului vanzari de aproximativ 16 milioane de euro, cu 30% mai mari fata de aceeasi perioada a anului trecut. Vanzarile includ si distributia altor produse decat cele proprii.
 Pe langa chips-urile si snacks-urile Star Foods, Lotto si Krax, produse proprii, compania mai distribuie croissantele Chipita, concentratele de supe Galina Blanca, alunele Fiesta si energizantele XL, ale altor companii.
Anul trecut, compania a avut o cifra de afaceri de 35 milioane de euro, in crestere cu 20% fata de 2001.
"Pana anul trecut, incasam mai mult din distributie decat din propriile produse. Acum vanzarile se impart aproape egal, iar in curand cred ca vom vinde mai mult produsele noastre decat ale altora," a spus administratorul companiei, Kostas Mitzalis.
In acest an, compania va investi aproximativ doua milioane de euro intr-un nou depozit, in sistemul informatic si in imbunatatirea liniei de ambalare.
Afacerea Star Foods Romania a inceput in urma cu zece ani, initial cu distributia, dupa care, cativa ani mai tarziu, compania a inceput si productia.
In 1999, compania a vandut linia de croissante companiei elene Chipita.
Actionarii principali ai companiei sunt familia elena Mitzalis, care si-a inceput afacerile in anii '60, in SUA, Deutsche Bank impreuna cu un fond de investitii si Alpha Ventures (fond de investitii elene de venture capital- capital de risc).
"Din Romania, exportam si in Moldova si, in curand, si in Ungaria," a spus Mitzalis.
"Pana acum doi ani, inflatia a fost mare, devalorizarea leului mare, dar lucrurile s-au mai imbunatatit, iar daca ne gandim si la integrarea tarii in UE si NATO, avem toate motivele sa vrem sa investim aici pe termen lung. Avem exemplul Poloniei: ambele tari fac parte din acelasi film si chiar daca Polonia a parcurs traseul mai repede, Romania tot acolo trebuie sa ajunga," a adaugat el.
Mitzalis a spus ca piata romaneasca de chips s-a ridicat la 240 de tone in perioada februarie-martie, conform unui studiu realizat de compania de cercetare de piata MEMRB.
"In ultimii doi ani, piata a crescut cu 50%, dar consumul este inca foarte mic," a spus el.
In Romania se consuma anual aproximativ 250-350 grame de chips pe an, fata de un kg, in cazul Poloniei, 3,5 kg in Grecia, 7 kg in Anglia sau 10 kg in America, conform unor studii citate de Mitzalis.
"Consumul e foarte mic aici, astfel incat ne simtim ca niste regi fara regat," a spus el, referindu-se la faptul ca firma sa ocupa primul loc pe piata. "Dar piata a crescut si a crescut si competitia," a adaugat el.
Principalii competitori ai Star Foods sunt Intersnack, producatorul Chio, Best Foods si European Food.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO