Business Hi-Tech

Romtelecom taie 40% din pretul convorbirilor interurbane din retea

12.08.2008, 19:54 16

Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixa de pe piata locala, a redus cu 40% tarifele pentru convorbirile interurbane efectuate in reteaua companiei in orele de varf.
Compania a redus cu 17% si tarifele pentru apelurile catre alte retele locale de telefonie fixa. Astfel, pentru toate abonamentele, tarifele practicate in timpul orelor de varf sunt de 2,7 eurocenti/minut in reteaua Romtelecom (cu exceptia actualului abonament Confort Standard, care are un pret de 1,89 eurocenti/minut) si de 4,5 eurocenti/minut, fara TVA, pentru apelurile catre alte retele fixe.
Reducerile se aplica in cazul persoanelor fizice si sunt valabile pentru clientii care, in functie de abonament, dispun si de apeluri nelimitate netaxabile, in afara orelor de varf sau pe tot parcursul zilei, pentru apelurile locale si interurbane atat in cadrul retelei Romtelecom, cat si catre alte retele fixe.
Romtelecom a schimbat si denumirea abonamentelor pentru a sugera tipul de serviciu la care se refera. Abonamentul "Confort" va fi inlocuit in denumirile tuturor abonamentelor cu "Voce". "Noile tarife ii vor incuraja pe clientii nostri sa vorbeasca si mai mult decat pana acum (...)", a declarat Joerg Zeddies, directorul executiv comercial pe segmentul rezidential al Romtelecom.
Abonatii "Voce Start" (fostul "Confort Standard") vor beneficia, din aceasta saptamana, de convorbiri gratuite in retea intre orele 18:00 si 22:00 pe parcursul intregii saptamani, iar abonatii "Voce Seara & Weekend" (fostul "Confort 50") vor primi 10 minute de convorbiri in retea in timpul orelor cu trafic ridicat (8:00 - 6:00) pe langa cele 50 de minute deja incluse in abonament, fara sa plateasca o taxa suplimentara la abonament.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO