Prima pagina

Primaria porneste razboiul cu datornicii la bugetul Capitalei

30.10.2000, 00:00 12



Primaria Capitalei va porni in urmatoarele zile o ampla actiune de verificare a activitatii economico-financiare a municipalitatii, luand masuri dure de respectare a legalitatii si contractelor de catre firmele partenere.

Viceprimarul general Ioan Radu este cel care i-a propus aceasta masura primarului Traian Basescu, impunand totodata masuri clare pentru respectarea contractelor economice dintre Consiliul general si diverse firme.

"Economic, primaria este intr-o situatie critica, iar noua echipa de conducere a preluat o stare de fapt care duce la exercitiul unui buget de austeritate. Cu un buget calculat la 6.000-6.300 mld. lei pe anul 2000, primaria municipala nu poate aduna mai mult de 5.000 mld., desi ar avea nevoie, pentru o activitate normala, de 11.000-11.300 mld. lei", a declarat Ioan Radu pentru Ziarul Financiar.

El a adaugat ca fostii functionari erau obisnuiti "sa li se dea de la bugetul de stat", in timp ce ei nu faceau decat afaceri in defavoarea primariei si a locuitorilor Capitalei.

Viceprimarul a dispus recent stoparea vanzarii magazinelor catre actualii chiriasi, pentru ca "negocierea directa" se facea "prin privirea ochi in ochi a reprezentantilor Primariei cu cei ai firmelor". Profesorul Radu a inceput o verificare a tuturor contractelor de inchiriere sau asociere pentru spatiile comerciale existente, analiza care va fi finalizata pana la 7 noiembrie.

"Vreau sa introduc in Primarie un sistem informatizat care sa urmareasca la zi plata datoriilor agentilor economici catre municipalitate, pentru a evita gauri enorme in bugetul si veniturile orasului", a spus viceprimarul.

Profesorul Radu este convins ca bucurestenii s-ar putea bucura de un buget mult mai solid, daca "sutele sau chiar miile de agenti economici nu ar fi beneficiat de faptul ca au folosit spatii ale primariei fara sa dea un leu".

El a dat ca exemplu o descoperire recenta: firma fast-food Copli, care a inchiriat un spatiu chiar vizavi de sediul Primariei, "nu a platit, din 1993, nici un leu". "Firma are un contract incheiat in 1993 pe 10 ani, dar, neplatind nici un leu la buget, a ajuns sa datoreze primariei 616.200 dolari, la care se adauga penalitati de aproape 5,6 mil. dolari", a spus Radu.

Viceprimarul a adaugat ca respectarea unor astfel de contracte trebuie impusa in instanta, dar chiar daca primaria ar castiga, este prea tarziu, pentru ca "firma garanteaza totul cu capitalul ei social, de aproape doua milioane de lei".

Un alt control recent al viceprimarului Radu a scos la iveala o "gaura" de 478 mld. lei in evidenta bunurilor municipale si le-a cerut gestionarilor responsabili sa verifice existenta fizica si scriptica bunurilor pana la 10 decembrie, cand comisia condusa de el va prezenta un raport amanuntit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO