Prima pagina

Noi intrari in piata asigurarilor private de sanatate

28.10.2004, 00:00 42

In toamna aceasta, piata asigurarilor private de sanatate a mai luat avant. Celor doi competitori care se anuntasera deja la inceputul acestui an, Interamerican si Omniasig Addenda, li s-a adaugat recent si Aviva Asigurari de Viata. Furnizorii de servicii medicale au simtit ocazia si se arata si ei tot mai interesati de posibilitatea colaborarii cu asiguratorii. Nimeni nu se asteapta insa, ca statul sa-si piarda pozitia dominanta de pe piata in viitorul apropiat.
Omniasig Addenda- ai carei principali actionari sunt Omniasig Asigurari de Viata (64,96%), parte a grupului TBIH, si Addenda Osiguranje D.D din Croatia (34,98%), subsidiara a grupului General Re, unul din primii patru reasigurtori la nivel mondial- este pana acum singura companie care a inceput sa vanda polite de asigurari private de sanatate, de la sfarsitul lui 2003, anul infiintarii sale. Compania nu da insa nici un fel de date privind evolutia vanzarilor.
"E un inceput al pietei", a declarat Sorina Niculescu, director general al Omniasig Addenda.
In prezent, "asigurarile private de sanatate acopera golurile de la stat", dupa 2007 insa "statul se va retrage progresiv si asigurarile private vor prelua tot mai mult din aceste servicii", a explicat Sorina Niculescu.
Compania a declarat ca nu acopera inca intreg teritoriul tarii, fiind in cautare de furnizori de servicii medicale . "Pe masura ce ne extindem reteaua de furnizori, dam drumul la vanzari in zonele respective", a precizat Sorina Niculescu.
Interamerican, compania elena de asigurari, parte a grupului Eureko, va lansa produsele sale pe segmentul asigurarilor private de sanatate o data cu inaugurarea spitalului privat Euroclinic. Spitalul apartine retelei de clinici Medysistem, companie detinuta tot de grupul pan-european de servicii financiare Eureko.
Spitalul Euroclinic, construit ca o aripa privata a Spitalului de Urgenta Floreasca, va dispune de 100 de paturi si de un helioport si va fi legat prin doua pasarele de Floreasca. Investitia reprezinta primul spital privat construit de un investitor strain in Romania si va opera in cadrul retelei de asigurare pe care o va dezvolta Interamerican, dar va putea incheia contracte si cu alti asiguratori.
George Valais, directorul proiectului de asigurari private de sanatate dezvoltat de Interamerican, afirma ca este posibil ca spitalul ar putea fi dat in folosinta pana la sfarsitul anului in curs.
Politele de asigurari de sanatate pot fi de doua categorii, a explicat Valais. Unele polite prevad doar plata unor despagubiri sau indemnizatii in cazul producerii riscului asigurat (de exemplu, clientul se imbolnaveste, merge la o clinica sau un spital si prezinta asiguratorului, care apoi il despagubeste, lista cheltuielilor efectuate)- este vorba in acest caz de "indemnity insurance" .
Produsele pe care Interamerican urmareste sa le ofere merg pe linia "comprehensive health insurance", ceea ce inseamna o asigurare completa de sanatate, care sa includa vizitele la doctor, consultatiile, analizele de laborator, diagnosticul si eventuala spitalizare.
Si Interamerican, la fel ca Omniasig Addenda, preconizeaza lansarea a doua categorii de polite: asigurari de grup, care vor putea fi incheiate de angajatori pentru personalul angajat, si asigurari individuale. Furnizorul principal al serviciilor medicale va fi in principiu reteaua Medsystem, dar si alte centre de diagnostic si clinici de pe piata.
Potrivit aprecierilor lui Valais, sectorul public va ramane "intotdeauna" cel mai important jucator de pe piata, cu toate acestea asigurarile private de sanatate si serviciile medicale private se vor dezvolta in Romania pe motive economice si demografice, principalul fiind acela ca "va mai diminua presiunea asupra sectorului de stat". In plus, sectorul public va fi nevoit sa-si sporeasca eficienta si sa coopereze mai strans cu cel privat.
Pana in 2010, estimeaza Valais, toti asiguratorii mari vor fi implicati in piata asigurarilor private de sanatate.
Ultimul intrat este Aviva Asigurari de Viata, care a incheiat, in acest scop, un parteneriat cu Medicover, prima companie care a implementat in Romania sistemul "managed care" (concept de origine americana, potrivit caruia pacientul nu trebuie sa apeleze la mai multi medici pentru diagnosticare si tratament; medicul generalist coordonand intreaga ingrijire medicala).
Structura produselor de asigurare ce vor fi introduse de Aviva nu a fost inca definita. Medicover are incheiate contracte pentru rezerve private cu spitalele Polizu si Elias, dar preconizeaza ca pe viitor acestea vor fi mai multe.
Exemplul Medisystem, care a finalizat aproape constructia spitalului privat, va fi urmat si de alti furnizori privati de servicii medicale, care doresc sa intre in reteaua unor asiguratori.
AMA Medical Plus este unul din ei. Compania detine in prezent o clinica privata in Bucuresti, in care s-au investit pana acum un milion de euro, pe care AMA estimeaza ca ii va recupera in decurs de zece ani. Alte cinci-sase clinici sunt in faza de proiect. Cel mai ambitios proiect al AMA vizeaza insa deschiderea, in circa cinci ani, a unui spital privat de capacitate nu foarte mare, avand in vedere ca, potrivit lui Cristian Iorga, general manager, "un spital privat nu poate face fata la urgente si accidente".
Peste sase ani, apreciaza Iorga, statul va domina inca piata asigurarilor de sanatate, dar ponderea sectorului privat va creste. Pana atunci, circa 15% din populatie va fi asigurata in cadrul sectorului privat de asigurari de sanatate, estimeaza Apollo Tirneci, presedintele AMA. "Daca guvernul va permite multinationalelor sa se asigure la privat, trecerea va fi mult mai rapida", a continuat Tirneci. ioana.leaua@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO