Prima pagina

Irlandezii pun bete-n roate extinderii Uniunii Europene

11.06.2001, 00:00 16



Luati prin surprindere, liderii europeni afirma totusi ca rezultatul anti-extindere al referendumului din Irlanda nu va afecta negocierile purtate cu tarile candidate la intrarea in UE.

"Statele membre UE si Comisia Europeana vor continua negocierile de aderare cu aceeasi vigoare si hotarare, in conformitate cu angajamentul luat in fata statelor candidate", se arata intr-o declaratie comuna a premierului suedez Goran Persson si a presedintelui Comisiei Europene, Romano Prodi.

Planurile de extindere ale Uniunii Europene au suferit o serioasa lovitura in urma respingerii Tratatului de la Nisa de catre irlandezi, in cadrul unui referendum desfasurat la sfarsitul saptamanii trecute.

Tratatul, vital pentru proiectele de extindere a Uniunii Europene, a fost respins de 54% dintre participantii la referendum, al caror numar nu a depasit 32,9% din totalul celor 2,9 milioane de alegatori irlandezi, relateaza BBC. Prezenta la vot a fost una din cele mai slabe din istoria Irlandei.

"Oamenii au luat o decizie si trebuie sa o respectam", a declarat vicepremierul Mary Herney, recunoscand o infrangere rusinoasa pentru guvernul de la Dublin.

Respingerea de catre irlandezi a Tratatului de la Nisa creeaza o situatie asemanatoare cu cea din 1992, cand danezii au spus "nu" Tratatului de la Maastricht, ceea ce a implicat gasirea unor artificii juridice pentru a salva tratatul de creare a UE.

Danemarca s-a alaturat in cele din urma tratatului, in urma unui al doilea referendum, organizat in mai 1993, la care 56,8% din electorat a votat in favoarea documentului.

Inainte de aceasta insa, la 12 decembrie 1992, la summitul UE de la Edinburgh, a fost adoptata o decizie care clarifica unele puncte ale tratatului si le oferea danezilor o serie de clauze speciale, acest artificiu fiind folosit pentru a nu redeschide discutiile privind tratatul.

Partenerii europeni ai Irlandei studiaza, incepand de vineri seara, modalitatile de revizuire a Tratatului de la Nisa, care prevede reformele necesare in cadrul Uniunii pentru primirea noilor membri din Europa Centrala si de Est, apreciind ca este posibil sa se evite o renegociere a textului.

Astfel, summit-ul UE de la GA¶teborg de luna aceasta devine crucial pentru salvarea procesului de extindere al Uniunii.

Rezultatul referendumului din Irlanda a provocat deceptie atat in tarile membre UE, cat si in statele candidate la aderare.

Totusi, presa germana le-a multumit irlandezilor pentru ca, prin votul lor au readus in discutie problema viitorului Europei, in timp ce ziarele franceze sunt de parere ca rezultatul referendumului reprezinta o contestare a institutiilor europene, care au devenit victime ale propriei opacitati si izolari fata de europeanul de rand.

Presedintele Ion Iliescu a explicat rezultatul referendumului prin faptul ca tarile beneficiare de ajutoare financiare din partea Uniunii Europene, printre care se afla si Irlanda, si cele care se tem de afluxul de imigranti din sud-estul Europei se opun extinderii UE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO