Prima pagina

Horia Ciorcila: Nu mai sunt interesat de piata imobiliara

19.08.2008, 18:45 18

Horia Ciorcila, presedintele Bancii Transilvania si unul dintre actionarii producatorului de echipamente frigorifice Tehnofrig din Cluj, a decis alaturi de ceilalti actionari ai firmei sa vanda un teren de 11 hectare al fabricii, cu intentia de a-si reduce expunerea la piata imobiliara.
"Noi nu avem intentia de a dezvolta proiecte imobiliare de anvergura si, atat eu, cat si ceilati parteneri vrem sa ne indreptam atentia catre alte domenii. Nu mai sunt interesat de piata imobiliara si ma voi ocupa de restructurarea unor companii mai vechi pe care le detin, precum si de servicii financiare", a declarat pentru ZF Ciorcila.
Firma se afla in negocieri pentru vanzarea acestui teren cu mai multi investitori, care ar putea realiza aici un proiect mixt, format din locuinte, birouri si o componenta mai mica de retail.
La un pret mediu care ar putea depasi 200 de euro/metrul patrat, o eventuala tranzactie ar depasi nivelul de 20 de milioane de euro.
In functie de parametrii zonali obtinuti, pe acest teren ar putea fi construit un proiect de peste 200.000 de metri patrati, in urma unei investitii de circa 200 de milioane de euro.
Ciorcila nu a dorit sa precizeze cu cine se afla in negocieri pentru vanzarea terenului sau cat de avansate sunt discutiile, invocand clauze stricte de confidentialitate.
Piata imobiliara din Cluj este una dintre cele mai active din tara, aici fiind prezenti cu proiecte finalizate sau in derulare dezvoltatori importanti, precum TriGranit, Iulius Group sau Impact.
Cu toate acestea, criza internationala, care a atins anul acesta si piata imobiliara locala, a determinat o serie de companii mai putin specializate sau cu un volum mai redus al lichiditatilor sa renunte la anumite proiecte.
Tehnofrig, care este controlata de Horia Ciorcila si Dorel Goia, a vandut la finalul lunii mai catre George Copos un pachet de 18,89% din actiunile Athenee Palace, firma care detine 36% din hotelul Hilton din Capitala.
Pe fondul scaderilor inregistrate la bursa de Banca Transilvania, Ciorcila si conducerea bancii au anuntat la sfarsitul lunii iulie ca intentioneaza sa rascumpere pana la 5% din actiuni, ceea ce ar insemna investitii de aproape 45 de milioane de euro, tinand cont de capitalizarea bursiera inregistrata ieri - circa 895 de milioane de euro.
Potrivit ultimelor informatii disponibile, Ciorcila detine 5% din Banca Transilvania.

Cine este Horia Ciorcila:

Presedintele Bancii Transilvania

Detine 5% din actiunile bancii, fiind cel mai important actionar persoana fizica

Are afaceri si in alte domenii

Acum 15 ani a facut afacerea de cablu TV Astral, business pe care l-a vandut acum cativa ani grupului american UPC

A castigat "partida" privind hotelul Hilton cu omul de afaceri George Copos

Este unul dintre cei mai influenti oameni din Cluj.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO