Prima pagina

Global Finance strange 300 mil. euro pentru a "exporta" intreprinzatori romani

20.09.2005, 19:48 20

Compania elena Global Finance va lansa pana la finele acestui an un fond de investitii cu o capitalizare de 300 milioane de euro, unul dintre cele mai mari fonduri de investitii destinate Romaniei si pietelor din regiune.

Printre tintele noului fond se numara antreprenorii romani, interesati sa-si extinda operatiunile proprii in afara tarii, in conditiile in care companiile romanesti au o prezenta scazuta in regiunea Europei Centrale si de Est, comparativ cu firmele din Ungaria, Cehia, Rusia sau Bulgaria.

Pana acum, companiile romanesti axate pe o politica de expansiune internationala sunt prea putine - Rompetrol (petrol), Flamingo (IT), si mai recent Petrom (petrol). In plus, Mobexpert (mobila) si Altex (retail) au anuntat planuri in acest sens pentru perioada urmatoare.

"Suntem intr-o faza avansata de a face closing (a inchide - n.r.) la un fond de 300 milioane de euro, focusat pe Romania, Bulgaria si Grecia, care sa completeze portofoliul Global Finance. Acest lucru ne va permite sa atacam nu numai o plaja mare de industrii, ci si companii de talii foarte diferite, nivelul investitiei noastre urmand a se situa intre 0,5 milioane euro si 50 milioane de euro pentru fiecare caz in parte. Una din principalele directii de investitii este ca asa cum am adus investitori greci in zona, dorim sa identificam antreprenori romani pe care sa-i ducem pe pietele din regiune", a declarat pentru Ziarul Financiar Stefan Bucataru, country manager pentru Romania al companiei Global Finance. El a adaugat ca durata de viata a noului fond este de 10 ani, investitorul financiar fiind interesat atat de a dobandi participatii minoritare, cat si pachete majoritare in companiile vizate.

Printre investitorii in noul fond ridicat de Global Finance se numara fondul de investitii Harbour Vest Partners, banca de investitii Goldman Sachs, UBS - Brinson, fondul de investitii Adam Street Partners, Autoritatea pentru Investitii din Abu Dhabi, compania de asigurari Standard Life, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) sau International Finance Corporation (divizia de investitii a Bancii Mondiale).

Strategia de investitii a Global Finance vizeaza sectoare cu potential mare de crestere pe piete aflate intr-o faza de dezvoltare rapida, intr-o gama larga de industrii, de la sectorul farmaceutic, retail la telecomunicatii si servicii financiare. Recent, a fost lansat un fond regional numai pentru real estate, cu o capitalizare de circa 125 milioane de euro.

Global Finance a fost in acest an unul dintre cei mai activi investitori financiari din Romania, deruland mai multe tranzactii prin intermediul fondurilor de investitii pe care le administreaza.

Astfel, Global Finance a achizitionat in primavara 88% din actiunile companiei IT TotalSoft, in cadrul unei tranzactii de peste 5 milioane de euro. Ultima achizitie realizata in Romania este preluarea pachetului de 80% din actiunile lantului de supermarketuri La Fourmi pentru 3 - 4 milioane de euro, afirma surse de pe piata.

Global Finance si-a vandut in acest an participatia detinuta la operatorul de telefonie mobila Orange, alaturi de alti investitori minoritari, catre actionarul majoritar al companiei.

Vanzarea producatorului de medicamente Sicomed Bucuresti catre cehii de la Zentiva, in cadrul unei tranzactii de 200 milioane de dolari (164 milioane de euro), a fost de asemenea o afacere foarte buna si pentru fondurile administrate de Global Finance. Global Finance si GED Capital isi impart in mod egal actiunile Venoma Holdings, vehicul de investitii care detinea circa 51% din actiunile Sicomed si care a intrat in afacere la finele anului 1999.

Fiecare dintre cei doi parteneri va incasa 50 mil. $ (41 mil. euro) de pe urma tranzactiei, adica de cateva ori mai mult fata de valoarea investitiei angajate in Sicomed. Unii analisti estimeaza la 10 mil. dolari investitia fondurilor in Sicomed.

Negocierile pentru vanzarea Sicomed s-au derulat rapid, in conditiile in care discutiile au inceput in primele zile din august. Zentiva a fost asistata la achizitia Sicomed de catre banca de investitii Merrill Lynch, in timp ce banca olandeza ABN Amro a asigurat consultanta pe partea de vanzare.

Consultanta juridica a tranzactiei a fost asigurata de doua dintre cele mai mari firme de avocatura din lume - americanii de la White & Case, care alaturi de casa de avocatura Tuca & Asociatii, au asistat Zentiva, in timp ce biroul local al firmei britanice Linklaters a fost cooptat de vanzator.

Ultima achizitie facuta de catre Global Finance este insa preluarea La Fourmi, o retea de 11 supermarketuri.

Cumparatorul a fost asistat la tranzactie de catre avocatii Salans, respectiv de catre firma de audit BDO. Grupul de investitori libanezi, care au dezvoltat afacerea La Fourmi, au avut in echipa de negociere experti din partea firmei de consultanta Ernst & Young.

"Ne concentram pe piata Capitalei si intentionam sa dublam numarul de magazine in urmatorii 2 - 3 ani. La Fourmi este perceputa ca o marca de calitate, pozitie pe care dorim sa o consolidam", explica reprezentantul Global Finance strategia de dezvoltare a lantului de supermarketuri.

La Fourmi este prima retea de supermarketuri dezvoltata pe piata Capitalei. Compania numara 400 de angajati.

Compania elena, fondata in 1991 in Grecia, are sub administrare active cu o valoare de peste 450 de milioane de euro (600 de milioane de dolari).

Printre fondurile administrate de catre Global Finance se numara Euromerchant Balkan Fund (1994) cu o capitalizare de 27 mil. $ (printre investitii fiind si Sicomed), Black Sea Fund (lansat in 1998) cu o capitalizare totala de circa 100 mil. $ (prezent si in Sicomed inainte de tranzactie), Global Growth Fund (lansat in 2000), destinat intreprinderilor mici si mijlocii, cu o capitalizare de 20 mil. euro.

Global Finance a facut investitii de-a lungul timpului in companii precum Sicomed, Chipita Romania (bunuri de larg consum), Orange (telefonie mobila), Delta Romania (inghetata), Loulis (panificatie), Neoset (industria mobilei), Germanos (lant de magazine pentru echipamente GSM), Romcolor (adezivi produse plastice) si Axxon Romania (comert). adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO