Prima pagina

FMI cere inceperea privatizarii CEC

19.02.2004, 00:00 10

Intarzierea demararii privatizarii Petrom, pe de o parte, si lipsa unui investitor strategic la BCR, aduce din nou pe tapet o problema mai veche: privatizarea Casei de Economii si Consemnatiuni, institutie detinuta in totalitate de statul roman prin intermediul Ministerului Finantelor.


In conextul inaintarii destul de greoaie a procesului de privatizare in Romania, reprezentantii Fondului Monetar International a cerut recent autoritatilor romane sa demareze inca din acest an a procesului de privatizare al CEC.


"Stiut fiind faptul ca pentru orice exista amanari si scuze, reprezentantii FMI au solicitat inca de pe acum demararea procesului de privatizare al CEC. Mai mult, se pare ca Ministerul Finantelor, in calitate de actionar majoritar al CEC, ar trebui sa creioneze deja un plan dupa care sa inceapa privatizarea CEC", au afirmat pentru ZF surse bancare.


CEC trece in acest moment printr-un amplu proces de restructurare, proces demarat in 2002 si estimat a se incheia in 2005.


"Potrivit planului de actiune propus de ING si aprobat de actionarul majoritar, Ministerul de Finante, ca si de conducerea CEC , procesul de privatizare al CEC ar trebui sa inceapa undeva din 2006 dupa incheierea efectiva a procesului de restructurare. Si asta odata cu renuntarea treptata la garantia statului. Noi ne vedem in acest moment de programul de restructurare care merge conform planului", a declarat pentru ZF Constantin Teculescu, presedintele CEC.


El spune ca in acest moment este important faptul ca rezultatele financiare obtinute de CEC in anul 2003, precum si cele privind restructurarea au fost apreciate pozitiv atat de expertii firmei de consultanta Interproject, care se ocupa de implementarea Programului Twin Management ("Parteneriat la conducere") derulat acum la CEC, cat si de reprezentantii Bancii Mondiale, care finanteaza acest program. CEC a avut la dispozitie in jur de 3,5 milioane de euro pentru restructurare, fonduri din care nu a cheltuit decat cateva sute de mii.


Pentru perioada viitoare, conducerea CEC are in vedere emiterea de carduri, achizitia de sisteme speciale pentru computerele de la ghisee si introducerea transferului de valuta in si din strainatate pentru persoane fizice.


"In acelasi timp, vom continua procesul de restructurare institutionala, prin inchiderea tuturor agentiilor nerentabile, in jur de 200-300, vom mai dispoibiliza in jur de 1000 de angajati, si vom apela la o firma specializata in evaluare profesionala a personalului, ceea ce va duce in final la o apreciere mai justa a personalului si, implicit, la o retribuire mai corecta a angajatilor", mai spune Teculescu.


CEC are in acest moment 1.500 de sucursale si 9.500 de angajati.


Prima luna din acest an a fost incheiata cu un profit net de 86,3 mld. lei, dupa ce anul trecut a raportat un profit net de peste 483 de mld. lei, mai mult decat dublu fata de anul anterior (232 mld. lei). in 2003 activele au ajuns la circa 40.000 mld. lei - in crestere nominala cu 10,83% fata de 2002, ceea ce o plaseaza pe locul trei in clasamentul bancilor romanesti, dupa BCR si BRD.


CEC este cea mai veche institutie financiara, atragand peste 30% din depunerile persoanelor fizice.
oana.nuta@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO