Prima pagina

Doi comisari CNVM, acuzati in dosarul Rompetrol

09.02.2006, 20:59 18

Vicepresedintele Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Paul Miclaus, si unul dintre comisari, Victor Eros, au fost pusi ieri sub acuzare de catre procurori in dosarul tranzactiilor din aprilie 2004 de la Bursa de Valori cu actiunile Rompetrol Rafinare (Petromidia).

Ei sunt acuzati de favorizarea infractorului in dosarul in care omul de afaceri Dinu Patriciu este cercetat alaturi de alte persoane pentru tranzactionarea pe Bursa a actiunilor Rompetrol Rafinare. Nu este clar de ce procurorii au ales sa puna sub acuzare doi dintre cei sapte membri ai Comisiei atata timp cat deciziile acesteia se iau prin vot.

Conform Codului penal, favorizarea infractorului reprezinta ajutorul dat unui infractor fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii, pentru a ingreuna sau a zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii, si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 7 ani.

In aprilie 2004, Dinu Patriciu a vandut din portofoliul Rompetrol SA Bucuresti (Vega) pachete importante din actiunile Rompetrol Rafinare la 116 lei/actiune. Principalul cumparator a fost o companie inregistrata in Cipru. In urmatoarele zile actiunile au crescut de cinci ori, iar Rompetrol a rascumparat o parte din titlurile vandute.

CNVM a derulat o ancheta in privinta tranzactiilor, dar nu a facut publice rezultatele. Comisia nu are competenta sa investigheze posibile infractiuni care nu tin de piata de capital, iar dupa finalizarea anchetei dosarul a fost trimis procurorilor. Printre acuzatiile aduse lui Patriciu se numara insa manipularea pietei bursiere, care tine de legislatia pietei de capital.

Paul Miclaus a confirmat ieri faptul ca a fost pus sub acuzare, dar nu a dorit sa comenteze acuzatiile care i se aduc. "Este adevarat ca am fost pus sub acuzare. Deocamdata nu comentez nimic pentru ca vreau sa imi formulez apararea. Cred insa ca punerea mea sub acuzare este o greseala a procurorilor", a declarat Miclaus. El a mai spus ca va prezenta marti probe care sa ii dovedeasca nevinovatia.

Victor Eros nu a putut fi contactat pentru a comenta punerea sub acuzare. De altfel, el nu s-a prezentat ieri la Parchet, invocand motive medicale.

In acest dosar mai sunt cercetati Philip Stephenson, vicepresedintele Rompetrol, si Florin Aldea, directorul Alpha Finance, societatea care a intermediat tranzactiile, Sorin Rosca Stanescu, directorul cotidianului Ziua, si Sorin Pantis, fost ministru al telecomunicatiilor.

Tot ieri, Dinu Patriciu a sustinut ca au fost savarsite "abuzuri" si "incalcari ale drepturilor omului" in ancheta impotriva sa, in discurs facand aluzie si la "o personalitate politica marcanta".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO