Prima pagina

City Mall: noii proprietari fac ordine in portofoliul de chiriasi

City Mall: noii proprietari fac ordine in portofoliul de chiriasi

City Mall a impllicat o investitie de 35 de milioane de euro in momentul deschiderii, in octombrie 2005, fiind dezvoltat, la fel ca si Bucuresti Mall si Plaza Romania, pe scheletul unui fost "circ al foamei"

07.08.2006, 19:59 140

La doar un an de la deschidere, unul din zece chiriasi isi va rezilia contractul cu cel de-al treilea mall ca marime din Capitala.
Centrul comercial City Mall, situat in zona de sud a Capitalei, va fi relansat in toamna, la mai putin de un an de la deschidere. Noii proprietari au angajat brokerul pe real-estate Colliers sa remanieze lista de chiriasi si sa aduca branduri internationale.
Centrul comercial si-a schimbat de doua ori pana acum proprietarii, fiind detinut in prezent de un grup de investitori britanici. Conform surselor de pe piata de real-estate, britanicii au preluat centrul de 38.000 mp intr-o tranzactie de peste 46 de milioane de euro, achizitia fiind finantata din imprumuturi bancare.
Conform datelor de la Registrului Comertului, City Mall este detinut de firma Victoria Holding, care are ca actionari doua companii cu sediul in Cipru - AP Investments si Kalidom Holdings Limited, dar si persoanele fizice britanice Steven Jonathan Kaye si Warren Roiter. Constructia centrului a costat 35 mil. euro, potrivit Jaguar Development, dezvoltatorul proiectului.
In mai putin de un an, City Mall si-a pierdut o parte din chiriasi.
"Principalul motiv pentru care am inchis a fost diferenta dintre targetul Turabo si persoanele care frecventau City Mall-ul. Am incercat diminuarea, cel putin temporara, a contractului, dar intr-un final am decis relocarea in Sibiu a cafenelei", a declarat pentru ZF Tudor Dragomir Niculescu, directorul general al Turabo Cafe, unul dintre cele mai cunoscute branduri care au plecat din City Mall.
Pe langa Turabo Cafe, printre chiriasii care si-au reziliat contractele cu City Mall se mai afla firme mai putin cunoscute precum magazinele de haine Tezal si Estella, cafenelele Tazza Grande si Grand Cafe Peru sau restaurantul La Sura.
"Inlocuirea cafenelelor face parte din politica noastra de marketing, care include limitarea numarului de cafenele la patru - numar considerat suficient. Avem o strategie la care lucram exclusiv cu compania Colliers si dorim sa ne concentram in directia aducerii in mall a unor branduri internationale importante. In principiu, magazinele mari si brandurile internationale iau locul magazinelor mici mostenite de noi de la vechiul proprietar", a declarat Valentin Preda, directorul general al City Mall.
Cea mai mare parte a chiriasilor fusesera preluati de catre dezvoltatorul mall-ului, compania Jaguar Development, de la Sirius Investitii, compania care anuntase pentru prima data proiectul unui centru comercial cu numele City Mall in anul 2003.
La achizitionarea proiectului City Mall, in toamna anului 2004, Jaguar Development reziliase alte 15 contracte cu chiriasii, potrivit lui Valentin Preda.
Printre numele noi care au intrat sau vor intra in acest an in City Mall se afla marci prezente deja cu unitati si in alte centre comerciale de profil.
"Am semnat deja contractele cu BSB Fashion, Springtime si Finansbank, care in decurs de o luna urmeaza sa-si deschida unitati in City Mall. Avem discutii si cu alte lanturi, in special magazine de haine, dar nu am definitivat deocamdata contractele", a declarat Preda.
BSB Fashion va lua exact locul pe care il ocupa Turabo Cafe. "Dorim sa ne extindem reteaua si speram ca si acest magazin va avea aceleasi rezultate ca si restul unitatilor", a declarat Rada Pantea, country manager BSB Fashion, companie care detine noua magazine in toata tara, dintre care patru in Bucuresti.
In lipsa Mc Donald's si pana la venirea Springtime, una dintre cele mai importante ancore din zona de restaurante a City Mall a fost KFC.
"Restaurantul din City Mall nu are rentabilitatea celor din Plaza Romania sau Bucuresti Mall, dar nici nu se bucura de un plasament la fel de bun ca primele doua centre comerciale. Totusi, se afla in graficele calculate la deschiderea restaurantului, dar speram ca lucrurile sa se imbunatateasca din toamna, cand am fost anuntati ca va avea loc o repozitionare pe piata a mall-ului", a declarat Carmen Lupulet, directorul de marketing al KFC.
Din toamna acestui an pe lista chiriasilor din City Mall va intra si operatorul de cinematografe Hollywood Multiplex si, in plus, va fi finalizata in imediata apropiere o parcare supraterana, cu o capacitate de 1.000 de locuri, au mentionat oficialii City Mall. Parcarea urmeaza a fi conectata cu cladirea City Mall printr-o pasarela, iar la subsolul, parterul si mezaninul cladirii urmeaza sa fie amenajate spatii comerciale.
Inchiderea unor spatii comerciale pare la o prima vedere greu de inteles pe piata romaneasca, mai ales in Bucuresti, unde mall-urile pot fi numarate pe degetele de la o mana.
Astfel, pe lista centrelor comerciale importante din Bucuresti figureaza in prezent doar Plaza Romania si Bucuresti Mall (dezvoltate de compania cu investitori turci Anchor Grup), Jollie Ville (dezvoltat si detinut de grupul egiptean HKS) si Unirea Shopping Center (detinut de omul de afaceri Dan Adamescu). Alte cateva centre comerciale de tip mall sunt anuntate pentru urmatorii 3-5 ani, cu o valoare cumulata a investitiilor ce trece de jumatate de miliard de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO