Prima pagina

Cel mai usor notebook din lume

Cel mai usor notebook din lume

Toshiba Portege R500-10U

18.01.2008, 16:14 32

Cel putin asta spune producatorul Toshiba despre noul lor notebook Portege R500 care cantareste 780 g. Este dedicat bineinteles oamenilor de afaceri care nu se desprind nicaieri de partenerul lor portabil. Secretul greutatii scazute este ca in loc de hard disk-ul clasic, cu platane (discuri) si alte piese mobile, japonezii i-au incorporat un SSD (solid state disk). Este un fel de hard disk, dar bazat pe memorie flash nonvolatila, ca un stick de memorie USB. Avantajele acestuia sunt ca are greutate scazuta, viteza de acces mai mare si nu pateste nimic daca scapi notebook-ul pe jos. Are desigur si dezavantaje: pretul mai mare si capacitatea redusa (configuratia modelului R500-10U cuprinde unul de 64GB). Notebook-ul are grosime mai mica de 2 cm (19,5 mm) desi vine cu un ecran de 12,1 inchi care afiseaza imagini panoramice cu rezolutie mare, de 1.280x800 de pixeli. Pentru un asemenea notebook suplu, configuratia este fantastica. R500-10U este propulsat de un procesor Intel Core 2 Duo (1,2GHz) cu consum redus de energie, iar memoria RAM atinge 2GB. Ce-i drept aceasta este partajata (pana la 256MB) cu placa grafica Intel Graphics Media Accelerator 950. Nici cu conectivitatile nu sta prea rau. Prinde hotspot-urile Wi-Fi in orice standard inventat de om pana acum (802.11a/b/g/n), primeste date de la mobil prin Bluetooth, iar la birou primeste si clasicul cablu de retea. In plus, notebook-ul primeste pana la trei accesorii USB, ba chiar si cardurile de memorie SD de la o fotocamera. Producatorul spune ca bateria incorporata trebuie reincarcata dupa 7 ore pana la 12 ore si jumatate, o performanta cu adevarat mare pentru un notebook.

Toshiba Portege R500-10U

Procesor: Intel Core 2 Duo U7600 (1,2GHz)
Memorie RAM: 2GB (2x1GB), 64GB SSD
Ecran: 12,1 inchi, WXGA (1.280x800 pixeli)
Placa grafica: Intel Graphics Media Accelerator 950 (256 MB memorie partajata)
Sunet: Toshiba Bass Enhanced Sound System, boxa si microfon incorporate
Conectivitati: LAN, Wi-Fi (802.11a/b/g/n), Bluetooth 2.0, USB 2.0, cititor de carduri SD
Sistem de operare: Windows Vista Business
Greutate: 780 g

2.230 euro + TVA
Reteaua magazinelor Scop ComputersToshiba Portege R500-10U

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO