Prima pagina

Actiunile BTR au inviat la Bursa

30.05.2001, 00:00 12



Dupa opt luni de zile actiunile Bancii Turco-Romane (BTR) au fost ieri tranzactionate din nou la Bursa de Valori, dar de data aceasta pe piata necotatelor.

Desi banca este considerata falimentara totusi au fost investitori care s-au incumetat ieri sa cumpere actiuni. Au fost achizitionate 51.000 de actiuni la preturi cuprinse intre 500-550 lei/actiune. Pretul mediu a fost de 510 lei/actiune, valoarea tranzactiilor fiind de 26 milioane de lei.

In noiembrie, dupa izbucnirea crizei, actiunile au fost oprite de la tranzactionare. Ultimul pret a fost atunci de 2.100 lei/actiune.

"Cred ca au fost speculatorii care s-au gandit sa poate ulterior vor castiga ceva dintr-o eventulata preluare sau chiar dintr-o restructurare a bancii", a declarat Razvan Pasol director general la societatea de brokeraj Intercapital Invest.

De doua saptamani pe piata bancara se vehiculeaza o informatie, potrivit careia a aparut un investitor serios, din Uniunea Europeana, la BTR care discuta preluarea acesteia.

Saptamana trecuta BNR a amanat luarea unei decizii privind ridicarea licentei BTR, astepand finalizarea discutiilor cu acest investitor.

In ultimele luni, BTR si-a redus activele si a achitat cea mai mare parte a datoriilor. In prezent, valoarea totala a activelor este de 32 de milioane de dolari, comparativ cu 300 de milioane de dolari, inainte de perioada de criza, ceea ce inseamna o reducere a bilantului cu 90%.

Totalul datoriilor Bancii Turco Romane se ridicau, la mijlocul lunii aprilie, la 40,6 milioane dolari, din care peste 11,5 milioane dolari pentru depozitele persoanelor fizice, peste 12 milioane dolari catre persoanele fizice, 7 milioane de dolari catre alte institutii bancare. BTR are in prezent un capital negativ de 8 milioane de dolari.

Actiunile BTR sunt cotate si la bursa din Londra, dar de la izbucnirea crizei au fost suspendate de la tranzactionare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO