Politică

„Vorbim după nuntă“

„Vorbim după nuntă“
03.09.2012, 00:03 837

După ce a fost reinstalat la Palatul Cotroceni în urma invalidării referendumului de demitere şi după trecerea nunţii fiicei celei mai mici, preşedintele Traian Băsescu este aşteptat în această săptămână să vorbească despre temele politice "ale toamnei" şi ce aşteaptă de la guvernul Ponta, ostil lui.

După invalidarea referendumului, Băsescu şi-a reluat locul la Cotroceni, dar nu a vorbit deloc public. Sâmbătă, la nunta fiicei sale, el a răspuns la întrebarea "când va ieşi public". "Vorbim după nuntă", a spus el.

Marţi are programată la Cotroceni o întâlnire cu toţi ambasadorii României de peste hotare, prin care se aşteaptă să vorbească despre priorităţile politice externe.

Premierul Ponta a declarat că nu ar mai fi utilă o nouă suspendare a preşedintelui, aşa că până la alegerile parlamentare, care vor avea loc pe

9 decembrie, va fi linişte pe scena politică din acest punct de vedere.

Neavând un guvern şi o majoritate parlamentară "prieteni" în acest moment şi cu o ostilitate din partea celor 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui, Băsescu nu va putea să îşi impună agenda politică şi economică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO