De la instituţiile statului la media şi sistemul financiar, preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan îşi aduce sub control orice i-ar putea asigura o conducere pe viaţă netulburată de opoziţie, piaţa liberă sau de valorile democraţiei.
Pe plan extern, Erdogan promovează interesele politice şi economice ale Turciei cu el la conducere chiar dacă acest lucru înseamnă iritarea unor aliaţi din NATO ca Franţa, SUA, Grecia şi Cipru. Armata turcă spulberă visele kurzilor de creare a unui stat independent propriu cu incursiuni militare în Siria şi Irak. De asemenea, poziţiile Turciei în războiele din Siria şi Libia sunt contrare intereselor Rusiei, o ţară de la care importă o parte considerabilă din gazele naturale pe care le foloseşte. Se vorbeşte chiar de posibilitatea unor confruntări directe între armata turcă şi cea egipteană în conflictul libian. Egiptul se află în aceeaşi tabără cu Rusia în războiul din Libia.
Între timp, preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat că Turcia face „un joc periculos“ cu intervenţiile militare din Libia care nu vor fi tolerate de Franţa. Macron, care se implică din ce în ce mai mult în politicile externe şi interne ale Uniunii Europene, a fost iritat de faptul că fregate turceşti au hărţuit o navă de control franceză activând asupra acesteia radarul de ghidaj al armamentului, sugerând astfel că o lovitură cu rachete este iminentă. Nava franceză investiga o navă turcă suspectată că încalcă embargoul ONU privind livrările de arme în Libia. Autorităţile turce au negat incidentul.
În urmă cu câteva luni, Macron l-a atenţionat pe Erdogan că nu există şanse de progres în aderarea Turciei la UE.
Atitudinea Turciei lui Erdogan faţă de Occident, vecini şi politicile interne s-a schimbat radical după lovitura de stat eşuată contra preşedintelui din 2016. Preşedintele turc acuză statele vestice că nu l-au sprijinit. De atunci, Turcia are „duşmani“ peste tot. De pe pieţele financiare acţionează contra ţării lui Erdogan „manipulatorii valutari“, iar guvernul acţionează în forţă contra lor, aminteşte Bloomberg. La vedere, Erdogan obţine astfel ce vrea: costuri de creditare mai mici şi frânarea inflaţiei. Însă între timp cresc costurile economice.
Banca centrală îşi arde rezervele de dolari, iar investitorii sunt reticenţi să-şi aducă banii pe termen lung în ţară, lăsând lira turcească fără sprijin. Lira a fost cândva una dintre cele mai tranzacţionate monede emergente, dar acum de ea se feresc cele mai multe fonduri globale. Aceasta pentru că Turcia a făcut mai dificil pentru managerii de fonduri din afara ţării să schimbe liber lira. Blocajul a culminat în mai, când autoritatea bancară a interzis temporar băncilor locale să facă tranzacţii în lire cu Citigroup, BNP Paribas şi UBS, bănci occidentale. Astfel, băncile turceşti controlate de stat au căpătat un rol mai mare în stabilirea cursului de schimb al monedei locale. Pe pieţe se speculează că Erdogan ar putea merge mai departe impunând controale de capital pentru a împiedica ieşirea banilor din ţară. Costurile blocajelor sunt semnificative.
Băncile de stat au inundat piaţa cu dolari, consumând o treime din rezervele băncii centrale anul acesta. Ritmul în care sunt arse rezervele a readus perspectiva ca Turcia să caute asistenţă la Fondul Monetar Internaţional, o instituţie nedorită de Erdogan.
După intervenţiile preşedintelui la conducerea băncii centrale, instituţia a efectuat nouă reduceri de dobândă consecutive. Acest lucru a încurajat cererea pentru credite şi a amortizat lovitura financiară a pandemiei. Însă relaxarea monetară a lăsat lira expusă.
Guvernatorul Murat Uysal a asigurat că banca centrală lasă cursul de schimb liber, însă mulţi investitori nu cred acest lucru şi se tem că blocarea deprecierii lirei creează riscul ca dezechilibrele economice exacerbate de creşterea rapidă a creditului să se mărească cu timpul. Investitori precum BNP Paribas au început deja să plece de pe pieţele financiare turceşti.
Mai nou, guvernul turc împleteşte jocul geopolitic cu politica financiară. Astfel, Turcia îşi foloseşte moneda pentru a-şi întări influenţa în părţile din nordul Siriei pe care le controlează, notează The Wall Street Journal. Sirienii de acolo care vor să cumpere pâine sau să-şi facă plinul cu benzină la maşini sunt nevoiţi să plătească în lire turceşti pentru că afacerile locale nu mai accepta moneda siriană, încercând astfel să se protejeze de prăbuşirea econonomiei sub povara anilor de război. Dacă influenţa turcească în exterior se extinde, cea a lui Erdogan în interior se diminuează. În ultimele alegeri locale, partidul preşedintelui a pierdut Ankara şi Istanbul, cele mai populate oraşe din ţară.
