Politică

Şedinţa CC în care a fost citită hotărârea privind referendumul s-a încheiat

Autor: Andi Manciu

22.08.2012, 12:11 275

În continuare, hotărârea va fi trimisă Parlamentului, care urmează să se întrunească pentru citirea acesteia, după care decizia va fi publicată în Monitorul Oficial.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că doreşte ca sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale în cazul referendumului din 29 iulie să aibă loc cel mai târziu vineri, precizând că plenul "va lua act" de decizia CC.

Zgonea a anunţat că preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, l-a informat că miercuri până la ora 14.00 îi va fi transmisă decizia CC în cazul referendumului din 29 iulie.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în MO Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Judecătorii CC au confirmat rezultatele referendumului din 29 iulie comunicate de Biroul Electoral Central şi au constatat că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente, au participat la vot 8.459.053 de persoane (46,24 %), din care 7.403.836 (87,52 %) au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?", iar 943.375 (11,15 %) au răspuns "NU".

Astfel, CC a constatat că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din persoanele înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.

Hotărârea CC va fi prezentată Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună. Aceasta este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.

La data publicării hotărârii CC în Monitorul Oficial, încetează interimatul lui Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al României, iar Traian Băsescu îşi reia atribuţiile constituţionale şi legale de şef al statului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO