Politică

Sala de sport inaugurata in campania electorala, acum impracticabila

20.07.2004, 00:00 25

Sala de sport a Colegiului National "Nicolae Grigorescu" din Campina, care a costat 27 de miliarde de lei si a fost data in folosinta in urma cu nici doua luni, este nefunctionala si, in plus, are demisolul plin de igrasie si inundat de infiltratiile apei de ploaie.
Administratorii, multumiti totusi ca aceasta constructie exista, se gandesc cum vor putea sa acopere costurile de intretinere a cladirii.
Principalele probleme cu care se confrunta cei ce urmeaza sa administreze sala de sport sunt legate atat de functionalitate, cat si de constructia in sine.
"Sala este, in prezent, inutilizabila. Nu avem panourile de baschet si, in primul rand poate, nu exista grilaje de protectie la geamuri, asa incat la orice joc cu mingea s-ar putea sparge. In plus, pardoseala, care in proiect era una moderna, de material plastic, este de fapt o dusumea ordinara, uscata in graba, intre scinduri aparand rosturi. Nu au mai ajuns banii pentru suprafata prevazuta in proiect", au declarat mai multe cadre didactice ale colegiului.
Demisolul salii prezinta insa, potrivit administratorilor constructiei, cele mai mari probleme. La demisol sunt adevarate balti de apa de la ultimele ploi, apa intrand in cladire pe scarile de acces si pe sub usi. Igrasia si umezeala fac inutile spatii imense, in care nu se poate depozita nimic textil sau din orice alt material sensibil la umezeala. Vestiarele sunt moderne, insa unul din ele nu este placat cu faianta, iar tevile de gaze sau incalzire au ramas "la vedere".
In afara de vestiare, la subsol ramane insa o suprafata de circa 550 de metri patrati care este si ea inutilizabila.
"Daca pe jos ar fi fost alta suprafata decat sapa de beton a constructiei, subsolul ar putea fi amenajat si transformat intr-o sala multifunctionala, compartimentata, pentru practicarea diferitelor sporturi", spun profesorii de la catedra de educatie fizica a institutiei.
Surse din conducerea Colegiului sustin insa ca cea mai dificila misiune va fi intretinerea salii, dat fiind faptul aceasta trebuie facuta prin autofinantare.
"Sala ar urma sa se intretina independent de fondurile liceului, prin inchiriere catre diferite cluburi sau organizatii sportive interesate, atunci cand ea nu este ocupata de elevii nostri. Acest lucru nu este insa posibil, intrucat sala nu este terminata", au declarat sursele citate.
"Exista un cerc vicios. Sala nu poate fi inchiriata pentru activitati sportive intrucat nu este inca pregatita si dotata. Intretinerea ei din fondurile scolii ar fi insa o misiune extrem de grea, daca nu chiar imposibila", au apreciat aceleasi surse. Potrivit unei estimari realizate de conducerea scolii, ar mai fi nevoie de circa un miliard de lei pentru inlocuirea suprafetei de joc si de aproape sase sute de milioane pentru dotarea si echiparea corespunzatoare a constructiei.
Sursele citate pun aceasta "treaba de mantuiala" pe seama campaniei electorale, sala fiind inaugurata, cu mare pompa, in 30 mai, in ultima saptamana a campaniei electorale pentru alegerile locale, in prezenta premierului Adrian Nastase.
La festivitatea de inaugurare a cladirii, directoarea liceului a fost "certata" de reprezentantii locali ai partidului de guvernamant pentru ca la ceremonie nu au fost adunati o mie de elevi, relateaza un profesor.
In plus, pentru inaugurare, s-a lucrat pana in noaptea de 29 spre 30 mai la o fantana arteziana "frumoasa, dar inutila, care a functionat doar trei zile". Fantana a devenit acum locul de spalat pe picioare pentru trecatorii nocturni incinsi de caldura sau ametiti de bautura.
Concluzia oficialilor liceului: "Avem o hala Metro in acest moment. Singura utilitate ar fi organizarea de nunti si botezuri in ea. Lasand gluma la o parte, suntem multumiti ca exista, insa am prefera sa fi fost facuta bine pentru ca acum sa fie functionala".
Sala de sport a Colegiului national "Nicolae Grigorescu" din Campina este, potrivit inscriptiilor de la intrare, cea de-a 94-a sala terminata in cadrul programului guvernamental.
Guvernul s-a angajat ca va face, in timpul acestui mandat, 1000 de noi sali de sport. A fost o preluare de fapt a unei promisiuni electorale din anul 2000, cand, pe-atunci PDSR, s-a angajat ca fiecare scoala va avea o sala de sport.
Intarzierile in onorarea acestei promisiuni au fost criticate de opozitie. Astfel, in 2003, la Senat a fost depusa o motiune simpla de catre reprezentantii PRM, dar care a fost votata mai apoi de intrega opozitie, precum si cativa membri ai UDMR, tocmai pe aceasta tema. In motiune ara acuzat Guvernul ca, desi promisese, nu a construit acele sali de sport pe care copiii le asteptau. Apoi, a urmat o reluare a angajamentului guvernamental, potrivit careia vor fi construite 100 de noi sali de sport pana la finalizarea mandatului.




Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO