Politică

Rodica Stanoiu crede ca PSD va castiga alegerile din 2008

09.01.2006, 19:18 15

PSD va ajunge la putere si fara sa-si rezolve problemele interne, a declarat ieri fostul ministru social-democrat al justitiei Rodica Stanoiu. Ea a vorbit ieri, intr-o conferinta de presa, despre situatia actuala a partidelor politice si a concluzionat ca problemele interne ale PSD, dar si a celorlalte formatiuni politice sunt generate de liderii politici care au influenta. "Liderii politici adevarati sunt putini, dar sunt in toate partidele si evident si in PSD multi oameni politici cu influenta, care nu fac politica, ci isi vad de treburile si de afacerile lor. Adevaratii baroni ai partidelor sunt acele persoane care stau in spate si iau deciziile legate de cine va ajunge pe liste spre exemplu. Ei au devenit in timp puternici din punct de vedere economic, ei fac negocierile, jocurile de culise, dansul pe sarma", a afirmat Stanoiu. Ea spune ca PSD are toate sansele sa ajunga din nou la guvernare in 2008, chiar daca nu si-a rezolvat problemele interne, deoarece Alianta PNL-PD aflata acum la guvernare nu si-a respectat promisiunile electorale. Rodica Stanoiu a fost ministru al Justitiei in cabinetul Nastase, pana cu un an inainte de alegeri, cand si-a dat demisia si fost numita consilier prezidential de catre Ion Iliescu. A fost acuzata ca a vandut cu 200.000 de euro o casa taraneasca catre Petrom, care era inca in posesia statului. In 2005 l-a numit "papusar" pe liderul PSD Viorel Hrebenciuc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO