Politică

Rafuiala din PSD, amanata pana la Congresul Extraordinar

24.03.2006, 00:00 17

Momentul demisiilor din PSD pare sa fi fost amanat. Adrian Nastase nu mai pleaca deocamdata din partid, dar a aruncat pe piata o schita de program politic cu care ar vrea sa recucereasca formatiunea social-democrata.

Pentru membrii de partid devine din ce in ce mai limpede faptul ca trebuie sa se pregateasca de un Congres Extraordinar, pentru convocarea caruia apropiatii fostului premier fac deja demersuri.

Miza congresului, in viziunea lui Nastase, este inlaturarea actualului lider Mircea Geoana si a secretarului general Miron Mitrea pe care ii vede responsabili de situatia in care se afla.

Senatorul Ion Iliescu a vorbit si el despre nevoia convocarii congresului si despre inlocuirea purtatorilor de mesaj cu altii, mai fara "tare sau vulnerabilitati".

"Ideea unui Congres Extraordinar o impartasesc toti oamenii, dar ea trebuie pregatita. Facut la intamplare, un congres poate sa nu schimbe nimic sau sa fie o chestie de fatada", a mai spus Iliescu. "Important e sa scoatem la lu-mina, in prima linie, alte figuri. Cei care au tare si vulnerabilitati sa faca un pas, doi, trei inapoi, in laturi si asa mai departe", a precizat senatorul.

Mircea Geoana, care isi vede pozitia la varful partidului amenintata, ar prefera convocarea unui Consiliu National (conducerea centrala plus filiale), in care sa se puna surdina conflictelor interne.

Nastase a fost si ieri in "silenzio stampa", dupa ce si-a petrecut mare parte din ultimele zile incuiat in biroul sau de deputat, din care a coborat doar pentru cateva minute in sala de plen, indreptandu-se apoi catre reuniunea conducerii partidului cu parlamentarii social-democrati. El a intrat la reuniunea de partid insotit de senatorul Ion Iliescu, cel care in urma cu doua saptamani i-a cerut sa demisioneze din functia de presedinte al Camerei Deputatilor.

La finalul sedintei interne, la care Nastase nu a luat cuvantul, Iliescu a spus presei ca a inteles de la acesta ca nu mai demisioneaza.

"Am inteles ca nu are de gand sa plece, ca nu il mai bantuie asemenea ganduri. Dar altminteri, sigur, e intr-o perioada de reflexii multiple, dar nu cred ca il mai tenteaza ideea de a parasi partidul", a afirmat senatorul Iliescu.

In timpul sedintei, Nastase a distribuit sustinatorilor sai o noua platforma politica a partidului, intitulata "Romania noilor sanse".

"Avem nevoie de schimbare in modul in care privim relatia cu oamenii. PSD de astazi si de maine trebuie sa fie partidul dezvoltarii si modernizarii Romaniei. Ne reafirmam dorinta de a continua sa facem politica, pentru ca un partid conteaza doar in masura in care este o miza pentru alegatorii sai", se afirma in documentul elaborat de fostul lider PSD.

Mai multi apropiati ai lui Adrian Nastase intentioneaza sa supuna platforma spre dezbatere structurilor interne ale PSD, printre acestia sunt deputatii care urmau sa demisio-neze din partid odata cu Adrian Nastase, in cazul in care acesta ar fi luat o asemenea decizie - este vorba de deputatii Rovana Plumb, Monalisa Galateanu, Ioan Timis, Mu-gurel Sarbu, Ovidiu Branzan, Marin Diaco-nescu si senatorul Petre Daea. Alti doi apropiati ai fostului lider PSD, Eugen Bejinariu si Zamfir Dumitrescu, si-au anuntat ieri demisia din partid.

De altfel, zvonurile privind demisia lui Nastase si eventuala sa inscriere in Partidul Conservator au provocat panica in randurile Aliantei D.A., care s-ar fi vazut nevoiti sa puna in pericol majoritatea parlamentara si sa scoata PC de la guvernare. Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ieri ca o eventuala trecere a lui Adrian Nastase la PC ar fi de "un ridicol extrem", de care sunt foarte constienti toti cei care sunt implicati in viata politica. Tariceanu a precizat ca nu crede ca Adrian Nastase va trece la Partidul Conservator, apreciind ca o astfel de varianta "nu este realista", lucru confirmat si de declaratiile lui Nastase.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO