Politică

"Dezamagit" de boicotul Aliantei PNL-PD, Ion Iliescu contraataca

14.07.2004, 00:00 15

Refuzul Aliantei PNL-PD de a participa ieri la consultari cu presedintele Ion Iliescu a deschis o noua disputa intre cele doua partide de opozitie si seful statului, disputa in care a intervenit si partidul de guvernamant.
Presedintele Ion Iliescu a acuzat Alianta D.A. ca zadarniceste procesul de integrare prin refuzul de a participa la consultarile de la Cotroceni, in cursul carora urma sa se discute din nou despre negocierile cu Comisia Europeana. Ieri dupa amiaza, cand era programata intalnirea, presedintele Iliescu a precizat, intr-un comunicat, ca PNL si PD nu ajuta la respectarea angajamentelor luate de Romania pentru sustinerea negocierilor de aderare. "Cele doua partide gresesc", "si-au facut calcule electorale gresite", crezand ca prin mandatul primit de la electorat ar trebui sa se situeze pe pozitii de confruntare cu seful statului. "Mandatul pe care l-au primit este unul care implica responsabilitati politice importante, pe care cele doua partide intarzie sa si le asume", mai sustine seful statului.
Presedintele Iliescu mai spune ca este "profund dezamagit" de atitudinea PNL si PD. Este a doua replica, mai aspra decat prima, pe care Ion Iliescu o da in ultimele doua zile liderilor Aliantei D.A. dupa ce luni acestia anuntasera ca boicoteaza intalnirea de la Cotroceni. Luni, la cateva ore dupa anuntul PNL si PD, presedintele Ion Iliescu a transmis ca asteapta ca liderii aliantei sa-si faca cunoscute opiniile prin discutii directe si nu prin intermediul presei. La fel ca zi luni, ieri, seful statului a respins acuzatiile Aliantei PNL-PD privind pierderea neutralitatii politice prin implicarea sa in politica interna a partidului de guvernamant. "Sunt absurde si lipsite de temei" acuzatiile ca sefului statului s-a implicat in politica PSD, mai raspunde presedintele.
Alianta PNL-PD a refuzat ieri sa comenteze declaratiile presedintelui, spunand ca nu are de adaugat nimic in plus fata de argumentele prezentate luni.
Alianta D.A. PNL-PD a boicotat consultarile de la Cotroceni, programate pentru ieri dupa amiaza, liderii aliantei explicand ca nu vor sa fie "partasi la politica de sfidare a Constitutiei". Presedintii Aliantei D.A. Theodor Stolojan si Traian Basescu au anuntat ca nu vor urca dealul Cotrocenilor in semn de protest fata de implicarea sefului statului in campania electorala si problemele interne ale PSD, depasindu-si astfel prerogativele prezidentiale. Alianta de opozitie a facut trimitere la o intalnire avuta saptamana trecuta de presedintele Iliescu cu stafful demis al PSD, in care s-a discutat despre restructurarea interna a partidului de guvernamant, precum si la vizitele facute in tara de presedinte in care acesta s-a afisat alaturi de candidatii partidului de guvernamant.
In disputa dintre Alianta D.A. PNL-PD si seful statului a intervenit ieri PSD care acuza cele doua formatiuni de opozitie de "iresponsabilitate politica". Asemenea presedintelui Iliescu, partidul de guvernamant sustine ca PNL si PD refuza consultarile de la Cotroceni pentru ca nu doresc sa-si asume responsabilitatile politice ce le revin dupa alegerile locale.
In absenta PNL si PD, presedintele Ion Iliescu a inceput aseara, la Cotroceni, consultarile cu UDMR si PUR, urmand ca in cursul zilei de astazi seful statului sa se intalneasca si cu reprezentantii PRM. Tot astazi seful statului va avea o noua intalnire cu PSD si este posibila o a alta intrevedere cu acest partid in urmatoarele zile.
 Pe langa agenda propusa de Administratia Prezidentiala (administratia locala, negocierile de aderare si legile electorale), UDMR si PRM vor sa discute cu presedintele despre instabilitatea politica din sanul guvernarii, provocata de schimbarea conducerii PSD, strans legata de remanierea Cabinetului de la Palatul Victoria. Vicepresedintele UDMR, Laszlo Borbely afirma ieri ca Uniunea va discuta la Cotroceni despre nevoia de stabilitate politica pe care o are Romania. "O instabilitate politica n-ar fi benefica pentru incheierea negocierilor de aderare si nici pentru viata politica. De aceea, PSD ar trebui sa ia cat mai rapid unele masuri", afirma Laszlo Borbely. PRM vede lucrurile diferit si vorbeste despre "o profunda criza politica". Vicepresedintele acestui partid, Lucian Augustin Bolcas afirma ca PRM va cere sefului statului sa-si exercite atributiile consitutionale pentru solutionarea acestei crize.
In timpul ultimului mandat prezidential, Ion Iliescu a avut mai multe serii de consultari la Cotroceni pe teme ce au tinut de negocierile de aderare la UE si NATO, legislatia electorala, Constitutie. De cele mai multe ori aceste intalniri nu s-au soldat cu concluzii transante, care sa medieze punctele de vedere diferite dintre putere si opozitie. In cazul legilor electorale, de pilda, au avut loc cel putin patru serii de consultari la finalul carora s-a decis ca diferentele de opinii dintre partide sa fie transate in Parlament. Discutii la Cotroceni au avut loc si in momentele in care s-a pus problema convocarii alegerilor anticipate. Fiecare partid si-a spus parerea. Presedintele a fost, cum rar s-a intamplat, de partea opozitiei care nu dorea alegeri inainte de terminarea mandatului. De asemenea, presedintele a promis sa-si exercite rolul de mediator si in privinta solutionarii conflictului din administratia Bucuresti, dintre primarul general si Consiliul Municipal. In pofida catorva intalniri, conflictul nu s-a stins pana la alegerile locale.
mirela.luca@zf.ro



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO