Politică

PSD someaza Guvernul sa nu infiinteze compania energetica

17.04.2008, 21:04 10

PSD someaza Guvernul sa nu initieze procedurile de infiintare a companiei nationale integrate de energie fara sa consulte Parlamentul, a declarat ieri presedintele Comisiei de industrii din Camera Deputatilor, Iulian Iancu (PSD). Iancu a criticat proiectul privind constituirea companiei, care ar dezechilibra piata si ar distruge ceilalti producatori din domeniu. Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvaz a spus ca partidul sau nu este impotriva organizarii companiei pe verticala, dar aceasta trebuie realizata in conditiile in care exista o piata concurentiala. "Acest Cabinet nu va mai guverna decat 6 luni, pana la alegeri, si sa nu-si permita sa modifice fundamental structura sistemului energetic fara Parlament", a mentionat Duvaz. Viitoarea companie energetica integrata, formata din Hidroelectrica, Electrica, CE Turceni si CE Rovinari, va avea o valoare cuprinsa intre 20 si 24 de miliarde de euro, profitabilitatea acesteia urmand sa creasca progresiv, pentru anul 2012 fiind estimat un rezultat net de 800 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO