Politică

PSD il acuza pe premier ca isi face campanie din banii publici

13.11.2008, 18:55 17

PSD Cluj il acuza pe premierul Calin Popescu-Tariceanu ca face campanie electorala pe bani publici si cere decontarea de catre PNL a cheltuielilor pentru vizita pe care acesta o va face azi in judetul Cluj, considerand-o electorala. Potrivit unui comunicat al PSD Cluj, cetatenii judetului Cluj sunt cei care au platit "indestularea clientelei politice locale a PNL, pe care domnul Tariceanu incearca sa o mentina la putere, sperand, totodata, si la indestularea celor de la Bucuresti". "Solicitam decontarea din pusculita PNL a tuturor cheltuielilor pe care premierul Tariceanu si suita lui fanariota le fac din bugetul public, pentru sustinerea campaniei electorale PNL", se arata in documentul citat. "Daca primul ministru ar fi venit in Ardeal in alt moment, am fi putut sa-l banuim chiar de intentii pozitive fata de programele de dezvoltare a satelor si oraselor clujene. Dar cum luna noiembrie este perioada de campanie electorala si cum se stie ca partidul al carui presedinte este domnul Tariceanu se afla in descrestere rapida in preferintele alegatorilor ardeleni, singura concluzie este ca PNL isi face campanie electorala pe bani publici", au subliniat social-democratii clujeni.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO