Politică

PRM s-a vopsit. Nu mai este xenofob, ci popular, conservator si crestin-democrat

14.03.2005, 00:00 41

Partidul Romania Mare (PRM) are un nume nou - Partidul Popular Romania Mare (PPRM) - si un nou lider - Corneliu Ciontu. Decizia de modificare a numelui partidului a fost decisa sambata la propunerea lui Corneliu Vadim Tudor, de catre Plenara Consiliului National al PRM.
Plenara a decis sa infiinteze functia de presedinte de onoare care a fost ocupata de Corneliu Vadim Tudor. Asadar, acesta este acum presedinte de onoare, in vreme ce prim-vicepresedintele PRM, Corneliu Ciontu, a fost ridicat la grad de presedinte al noii structuri - PPRM.
Potrivit lui Corneliu Vadim Tudor, noul partid "isi va asuma in mod deschis identitatea de partid conservator moderat, national, popular si crestin". Vrea sa intre, potrivit presedintelui de onoare al noii formatiuni, in Partidul Popular European.
Ratiunile acestei mutari sunt, deocamdata, insuficient de clare, prima dintre ele invocata de liderii fostului PRM (Asa vrea Europa!) parand a fi, totusi, ultimul dintre motive.
Rebotezarea partidului si retragerea aparenta a liderului acestei formatiuni, Corneliu Vadim Tudor, este un gest neconvingator. De altfel, mutari si reveniri au mai existat in PRM. De pilda, in vara, Corneliu Vadim Tudor a facut parada de prosionismul sau. A spus ca s-a pocait, ca regreta faptul ca i-a atacat pe evrei.
Nici fostii membri ai PRM nu cred in revenirea lui Vadim Tudor la un fagas normal. Senatorul Mihai Lupoi, fost membru PRM - plecat din partid dupa o cearta cu Tudor -, a declarat ieri ca ceea ce se petrece in PRM este "o farsa".
De asemenea, nici retragerea lui Corneliu Vadim Tudor nu este crezuta, de altfel el a si declarat ca va continua sa aiba un cuvant greu de spus in partid.
Potrivit lui Tudor, decizia de a renunta la functia de presedinte al partidul s-a datorat faptului ca are nevoie de timp liber pentru a "pune pe picioare" un post de televiziune, Cosmos TV, fara de care PPRM "se prezinta degeaba la alegeri", un post de radio si pentru a-si finaliza teza de doctorat in Teologie.
Apoi, Tudor a explicat:  "Eu conduc in continuare PPRM, dar nu mai am timp intotdeauna sa ma ocup de toti nebunii din filiale, de toate orgoliile locale si de toate certurile pe functii".
Pe de alta parte, este interesant si momentul in care miscarea a fost facuta  - la cateva luni dupa alegeri si intr-o vreme in care se vorbeste insistent de alegeri anticipate. In aceasta vreme PRM coboara din ce in ce mai jos in sondaje si este posibil ca si acest lucru sa fi contat. Mai mult decat dorinta PRM de a se integra intr-un grup european cunoscut, cum ar fi PPE, este interesant cum va evolua partidul pe scena politica autohtona.
Traditional, PRM a colaborat cu PSD, fie ca a fost la guvernare in anii '90 (sa ne amintim de patrulaterul rosu), fie a sprijinit, deseori, din opozitie, PSD. Dar oricare ar fi fost atitudinea sa, de aproximativ 10 ani partidul este izolat. Datorita etichetarii sale drept un partid xenofob, nimeni nu a indraznit sa aiba o colaborare, pe fata, cu acest partid.
Mai mult, in 2000, PSD, care castigase puterea, a semnat cu PNL (in opozitie) o intelegere politica (rupta cateva luni mai tarziu) pentru izolarea PRM. Singurul partid care nu a semnat (UDMR a intrat la guvernare) o astfel de intelegere a fost PD. Multa vreme, mai apoi, toti liderii PSD au incercat sa impuna ideea ca Traian Basescu este de fapt "frate politic" cu Vadim Tudor si ca-i impartaseste optiunile.
Asadar avem pe de o parte o colaborare traditionala a PSD cu PRM (mai ales in grupul de influenta din jurul lui Ion Iliescu, PRM este acceptat, Iliescu l-a decorat chiar pe Vadim Tudor). De cealalta parte, actuala putere are o majoritate la limita, iar deocamdata, alegerile anticipate care sa fortifice aceasta majoritate par improbabile. Chiar daca nu o spune, din acest punct de vedere, in Parlament voturile PRM conteaza. De aceea nu este exclusa din start o colaborare, poate doar punctuala, in functie de evolutia lucrurilor. Chestiunea este, din nou, aceeasi. Lipsa de credibilitate a fostului PRM.
Trebuie spus in acelasi timp ca in PRM apele sunt tulburi. Din partid a plecat un grup al asa-zisilor deputati sindicalisti, care si ei
si-au format un partid popular. De-a lungul timpului au existat dezertari la varf, toti cei care au plecat l-au acuzat pe Tudor ca este un dictator. Unii, asemenea lui Mihai Lupoi, spun ca Tudor izoleaza partidul in loc sa-i dezvolte calitatile, acelea de a fi un partid popular puternic. Actiunea de sambata a lui Tudor poate fi un posibil raspuns la aceste critici.




Clasa politica este sceptica
Emil Boc (PD) - Un gest de fatada
"Retragerea liderului PRM si schimbarea numelui partidului sunt gesturi de fatada, atat timp cat Corneliu Vadim Tudor va detine in continuare controlul asupra formatiunii. Daca retragerea lui Vadim Tudor ar fi un gest sincer, ar putea fi de apreciat. Dar, dupa cum se contureaza, este doar un gest de fatada, pentru ca tot Corneliu Vadim Tudor va mentine controlul asupra partidului si asupra viziunii doctrinare, chiar daca Corneliu Ciontu este o persoana echilibrata si decenta si ar merita sa fie lider", a apreciat Boc. In opinia sa, simpla schimbare a numelui unui partid nu transforma aceasta formatiune intr-una populara sau democrata, pentru asta fiind nevoie de o schimbare de program, de atitudine si de mentalitate, aspecte in legatura cu care liderul democrat are "indoieli serioase" ca vor aparea. Boc ridica si problema unei eventuale prezente, la un moment dat, a PRM si UDMR in acelasi grup popular din Parlamentul European. "O asemenea reuniune ar putea face parte din acea categorie, care apare in reclame, a politicienilor pasionati de science-fiction", a completat Boc.



Teodor Melescanu (PNL) - Au mai incercat si in trecut
"Exista doua explicatii pentru aceasta mutare. Prima este legata de tentatia de a ocupa culoarul popular, iar din ce in ce mai aglomerat. E clar ca PRM (asemenea PNTCD) ar dori sa intre pe aceasta zona, este interesat de PPE, un puternic partid european. Cea de-a doua motivatie este legata de faptul ca, de mai bine de 10 ani, PRM este in opozitie - unde a fost folosit, dar niciodata nu a existat o colaborare institutionalizata. Exista, cred, membri ai partidului care-si doresc sa ajunga si la guvernare si de aceea fac astfel de mutari. Este adevarat, au mai incercat si in trecut, vedeti prosionismul incercat intr-o vreme de Vadim Tudor. In viitor se va vedea cat de serioasa este aceasta miscare. Ca la o scamatorie vrei sa vezi intotdeauna ce este in spate. Vom vedea in functie de evolutia partidului."



Peter Eckstein-Kovacs (UDMR) - Au vopsit cioara
"Gestul PRM este echivalent cu vopsirea ciorii, dar este totusi un gest semnificativ: Si-au dat seama, inclusiv din izolarea lor pe plan intern si international - dar mai ales pe plan international pentru ca, pe plan intern, colaborau cu PSD -, ca, asa cum sunt acum, nu vor ajunge niciodata la guvernare si cu atat mai putin sa faca parte din vreun grup al partidelor europene, este vorba de cele care conteaza. Momentul este istoric pentru ca Corneliu Vadim Tudor este un lider longeviv, iar placarea lui ar putea scoate, pe termen lung, partidul din izolare."  Eckstein Kovacs spune ca penitenta, perioada de carantina va fi lunga: "A-i considera acum spalati este o greseala".



Adrian Severin (PSD) - Este insuficient
"Mutarea trebuie salutata, dar este nevoie de mai mult - nu este suficienta o schimbare de lider, trebuie o schimbare de statut, este nevoie de o renuntare la limbajul antisemit. Cred ca momentul ales este legat de semnarea Tratatului de aderare si de faptul ca, din toamna, Romania va fi reprezentata in Parlamentul European - pare limpede ca vor sa intre intr-un grup parlamentar important - PPE dupa cum se vede. In plan intern probabil ca vor sa ajunga, in viitor, la putere, dar nu vor putea niciodata sa ajunga, daca nu-si schimba mesajul. Romania nu va putea sa aduca la guvernare un partid ca partidul lui Jorg Haider, nici cat a facut-o Austria". Purtatorul de cuvant al PSD, Titus Corlatean, a declarat ca partidul sau nu exclude o colaborare cu PRM-ul botezat, daca acest partid se va reforma cu adevarat.



Corneliu Ciontu
De sambata, Corneliu Ciontu este presedinte al PRM rebotezat Partidul Popular Romania Mare. Este fondator al PRM, in 1991, si cunoscut drept un apropiat al lui Corneliu Vadim Tudor.
S-a nascut in 1941, la Bucuresti si este absolvent al Facultatii de Sociologie. Ciontu recunoaste ca a fost activist de partid, vicepresedinte al Consiliului Popular la sectorul cinci - acest lucru este trecut in CV-ul sau publicat pe site-ul Camerei Deputatilor.
Este in PRM din 1991, partid in care a indeplinit functii din ce in ce mai inalte, a fost secretar, vicepresedinte si apoi prim-vicepresedinte. In Parlament a intat in 1996, dupa ce, intre 1992 si 1995, fusese consilier local la primaria sectorului cinci. In Parlament a indeplinit functii in conducerea Camerei, a fost chestor, secretar si vicepresedinte al Biroului Permanent. Este considerat un om mai moderat, reflexele sale nationaliste fiind mai atenuate decat in cazul lui Corneliu Vadim Tudor.
iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO