Politică

Preşedintele USR Dan Barna: Vom face agenda guvernului. Cioloş: USR PLUS, o forţă politică matură.

Preşedintele USR Dan Barna: Vom face agenda guvernului....

Autor: Gabriel Pecheanu

06.12.2020, 21:46 325

USR PLUS este o forţă politică matură, care a dovedit că poate rezista şi că poate creşte într-o competiţie directă cu vechile partide, spune Dacian Cioloş, care precizează că el rămâne propunerea cu care USR PLUS va merge la Cotroceni: „Nu s-a schimbat nimic din punctul nostru de vedere”.

„USR PLUS este o forţă politică matură, care a dovedit că poate rezista şi că poate creşte într-o competiţie directă cu vechile partide”, spune Dacian Cioloş.

El mai spune că, dacă datele se confirmă, înseamnă că românii nu au dat un mandat clar niciunui partid să formeze singur guvernul.

„Am anunţat deja programul nostru de guvernare, am anunţat propunerea de premier (Dacian Cioloş - n.r.)... Nu s-a schimbat nimic din punctul nostru de vedere”, precizează copreşedintele USR PLUS.

„Noi considerăm că am primit un mandat foarte clar - România are nevoie de modernizare, de reforme profunde, iar acesta e mandatul cu care USR PLUSA merge în Parlament. USR PLUS e pregătit să-şi asume guvernarea. Vom începe discuţiile pornind de la principiile de guvernare cu acele partide politice care vor o guvernare cinstită şi onestă, dar nu cu PSD”, adaugă copreşedintele USR PLUS.

La rândul său, Dan Barna apreciază că pentrru USR PLUS este un rezultat „istoric”.

„Dacă patru ani cu aproape 9% am reuşit să facem agenda în parlament, sunt convins că cu un rezultat dublu vom face şi agenda guvernului. Rezultatul spune că nu se va putrea face reformă în România fără USR PLUS”, menţionează Barna.

Potrivit exit-pollului realizat de Curs-Avangarde, alianţa USR PLUS este creditată cu 16,4% din voturi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO