Politică

Preşedintele Klaus Iohannis: E în fişa postului ministrului Justiţiei să monitorizeze şefii parchetelor

Preşedintele Klaus Iohannis: E în fişa postului...

Autor: Dana Stanila

29.03.2017, 19:46 45

”Dacă citim cu atenţie Constituţia şi legile în vigoare, citim acolo că Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea sub ochiul ministrului Justiţiei, ceea ce e un lucru bun şi chiar mă aştept de la domnul ministru să sprijine Ministerul Public, pe procurorul general, pe procurorul şef DNA, procurorul şef DIICOT ca să îşi îndeplinească mai bine misiunile”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a spus că o monitorizare din partea ministrului Justiţiei este normală.

”Cu siguranţă îi va monitoriza, este în fişa postului cum s-ar spune. (...) Evident că dacă lucrează împreună în ceea ce am numit cooperare loială, între Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public lucrurile pot merge mai spre bine, altfel decât la începutul anului, când Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public au avut poziţii divergente în privinţa Ordonanţei 13”, a afirmat preşedintele, care s-a declarat totodată mulţumit de activitatea structurilor Ministerului Public.

”Am mai spus-o şi îmi place să repet: Ministerul Public, inclusiv DNA, îşi fac foarte bine treaba”, a conchis Iohannis.

Tudorel Toader a declarat, miercuri, după evaluarea conducerilor Parchetului General şi DNA că momentan nu este oportună declanşarea mecanismului de revocare a procurorului general, Augustin Lazăr şi a procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, dar cele două instituţii vor fi monitorizate.

"Evaluând toţi factorii de constituţionalitate, de legalitate, de oportunitate, am apreciat că în acest moment nu este oportună declanşarea mecanismului instituţional de revocare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie şi a procurorului şef DNA", a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO