Lipsa unei politici europene comune in domeniul apararii expune UE la posibile atacuri cu avioane civile deturnate, comenteaza The Washington Post in editia online, subliniind ca o astfel de alarma a avut loc la 1 mai 2004, chiar in ziua in care blocul comunitar sarbatorea aderarea a zece noi membre. Oficialii din fortele de securitate au intrat in alerta cand un avion Boeing 737 al companiei aeriene Air Europa, care a decolat din Norvegia cu 186 de pasageri la bord si se indrepta catre Spania, a ignorat apelurile de urgenta trimise prin radio de controlorii de trafic din Danemarca, Germania si Olanda. Patrunderea avionului in spatiul aerian belgian a sporit temerile privind posibilitatea unui atac kamikaze asupra sediilor UE sau NATO de la Bruxelles. Desi incidentul a fost rezolvat cu succes, acesta a atras atentia asupra vulnerabilitatii Europei fata de un atac similar celui comis in Statele Unite la 11 septembrie 2001, din cauza lipsei de armonizare a politicii de aparare si a dificultatilor intampinate in procesul de coordonare a actiunii multinationale in fata unei amenintari teroriste. Traficul in spatiul aerian european este extrem de intens, fapt care, coroborat cu o crestere a vigilentei dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, a favorizat cresterea alarmelor false privind deturnarea unor avioane civile. Mediafax
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels