Politică externă

Un premier surpriza pentru Polonia

29.09.2005, 19:49 12

Conservatorii din partidul Dreptate si Justitie (PiS) care au castigat alegerile de duminica din Polonia l-au propus ca prim-ministru pe economistul Kazimierz Marcinkiewicz (46 de ani), lucru considerat o surpriza intrucat se stia ca aceasta inalta functie ii este rezervata lui Jaroslaw Kaczynski, seful formatiunii si unul dintre artizanii victoriei impotriva stangii.

Partizan al unor reforme economice prudente, dar favorabil pietei libere, Marcinkiewicz (principalul expert economic al PiS) va trebui sa formeze un guvern de coalitie cu liberalii din Platforma Civica (PO), condusa de Donald Tusk, care au iesit pe locul al doilea in alegeri. Noul premier va avea sarcina sa reformeze economia si sa reduca somajul care a ajuns la 18%.

"Compromisul este vital pentru formarea Guvernului. Vom cauta cele mai bune elemente din programul Platformei Civice si din programul nostru. Ne vom pune rapid pe treaba", a declarat Marcinkiewicz dupa nominalizarea sa.

Aceasta numire este comentata pe larg la Varsovia pentru ca se anuntase deja ca functia de premier va fi ocupata de Jaroslaw Kaczynski. Fratele geaman al acestuia, Lech Kaczynski, primar al Varsoviei, candideaza pentru presedintia Poloniei, la alegerile din noua octombrie, dar este mai slab plasat in sondaje decat un alt candidat - este vorba chiar despre Donald Tusk, seful liberalilor cu care conservatorii trebuie sa faca o alianta.

Mediile politice de la Varsovia spun ca Jaroslaw Kaczynski a refuzat functia de premier pentru a nu-i diminua sansele fratelui sau geaman la presedintie, lucru care s-ar fi intamplat in cazul in care accepta pentru ca polonezii nu vor sa aiba un presedinte si un premier intre care nu pot face diferenta.

Putin sunt polonezii care pot

sa-i deosebeasca pe cei doi gemeni, iar televiziunile se distreaza punandu-i pe oamenii de pe strada sa spuna ce-i deosebeste pe Jaroslaw si Lech.

Presa a speculat ca viata de premier a lui Marcinkiewicz nu va fi lunga si ca, daca Lech Kaczynski va castiga presedintia, atunci fratele sau va ajunge in fruntea Guvernului. Informatiile au fost negate de protagonisti, iar premierul nominalizat a dat asigurari ca va stat patru ani in fruntea Guvernului. Nominalizarea facuta de conservatori a produs surpriza in tabara liberala. Seful liberalilor Donald Tusk a spus ca "este neplacut surprins" de aceasta nominalizare, dar si de faptul ca Jaroslaw Kaczynski (seful conservatorilor) nu si-a "asumat raspunderea conducerii Guvernului". Totusi el a spus ca accepta aceasta propunere.

Insa mediul de afaceri a reactionat favorabil. "Dintre toti conducatorii PiS, Marcinkiewicz este cel mai deschis pietei libere", a comentat, pentru Reuters, Mateusz Szczurek, economist-sef la ING Bank Slaski, Varsovia.

Marcinkiewicz este considerat un partizan al reformelor economice, si, intr-un partid in care dominanta este ideea mentinerii rolului statului in economie, el apartine aripii reformatoare care cere diminuarea rolului statului in sectoarele economice si sociale.

Desi, initial, zlotul scazuse la anuntarea unui candidat putin cunoscut pentru fotoliul de premier, moneda poloneza s-a redresat rapid dupa comentariile pozitive ale mediului de afaceri.

Propunerea urmeaza sa fie supusa aprobarii actualului presedinte Aleksander Kwasniewski, dar acestuia ii va fi dificil sa respinga un candidat al carui partid a castigat alegerile.

PiS si PO vor detine, impreuna, 288 dintre cele 460 de mandate din Dieta (Parlamentul polonez) si urmeaza sa formeze coalitia de guvernare dupa inlaturarea de la putere a fortelor de stanga, discreditate in urma unor scandaluri de coruptie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO