Politică externă

Un important lider Al-Qaida a fost prins

06.08.2004, 00:00 11

Una dintre figurile importnte in ierarhia retelei Al Qaida a fost prinsa de catre autoritatile britanice zilele trecute. Informatia a fost facuta publica de catre Washington Post, care a avut ca sursa un oficial din cadrul Casei Albe.
Este vorba despre Eisa al-Hindi, liderul celulei Al Qaida in Marea Britanie. Autoritatile au ajuns la el prin intermediul informatiilor pe care le-au avut la dispozitie in urma arestarii, saptamana trecuta, a unui pakistanez, inginer de computere, pe dischetele caruia s-au gasit informatii care dezvaluiau planul Al Qaida de a ataca importante institutii financiare din Statele Unite si Marea Britanie. In urma acestor informatii a fost ridicat gradul de alerta fata de pericolul unor atacuri teroriste in aceste doua tari. La inceput, stirile care pareau sa fi condus la aceasta decizi, de a ridica gradul de alerta, au fost primite, mai ales in presa, cu destula retinere. Acum, de la o zi la alta, se leaga tot mai multe dintre miscarile din ultimele zile ale autoritatilor din ambele tari.
De pilda, s-a descoperit ca Al Hindi, cel arestat in Marea Britanie (este doar unul din vreo doisprezece suspecti retinuti zilele trecute in Anglia), era la curent cu planurile de supraveghere ale institutiilor financiare care au fost avertizate ca s-ar afla in vizorul Al Qaida. In cauza erau cinci cladiri, dar inca nu au fost facute publice inca numele lor. Acesta pare chiar sa fi coordonat planul care, din cate s-a aflat pana acum, ar fi urmat sa fi fost pus in aplicare in august sau in septembrie. La randul lor, cei de la cotidianul britanic The Times au descoperi ca presupusii teroristi care au fost arestati zilele trecute planuiau ca in Anglia sa loveasca asupra aeroportului londonez Heathrow - cel mai important nod de comunicatii din Europa si unul dintre cele mai importante ale lumii.
Planuri ale aeroportului au fost gasite, se pare, la cei retinuti. De asemenea, cele mai multe indicii arata ca toti acestia se aflau in legatura cu pakistanezul arestat saptamana trecuta. Astfel, se poate deduce ca reteaua este foarte activa, se misca repede si scapa de sb ochiul vigilent al autoritatilor. De pilda, liderul britanic al Al Qaida, Al Hindi, ar fi intrat fara probleme in Marea Britanie in ultimul an, fara sa dea nimic de banuit. Pe urmele sale au pornit-o agentii din mai multe tari (operatiunea a fost condusa de catre cei ai CIA) inca din luna iunie. Existau evidente ale legaturii lui cu inginerul de computere din Pakistan. Comunicau prin internet si vorbeau nestingheriti la telefon.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO