Politică externă

SUA "saboteaza" aderarea Ucrainei si a Georgiei la NATO

17.03.2009, 18:02 14

Presedintele american Barack Obama ar trebui sa inceteze sa incurajeze o aderare a Georgiei si Ucrainei la NATO pentru a ameliora relatiile cu Rusia, potrivit unui raport publicat la inceputul saptamanii la Washington de o comisie formata din congresmeni si experti. Printre cele 19 recomandari adresate administratiei americane, menite sa relanseze relatiile cu Moscova, deteriorate in timpul administratiei lui George W. Bush, autorii noteaza ca Statele Unite trebuie sa "accepte ca nici Ucraina, nici Georgia nu sunt pregatite sa adere la NATO si sa coopereze strans cu aliatii lor pentru a defini alte optiuni decat aderarea la NATO, pentru a-si demonstra sprijinul fata de suveranitatea" acestor doua foste republici sovietice. "O relatie speciala cu NATO, fara o aderare formala, ar putea indeplini acelasi obiectiv", explica aceasta comisie prezidata de doi senatori americani influenti, democratul Gary Hart si republicanul Chuck Hagel, care au fost primiti saptamana trecuta de presedintele rus Dmitri Medvedev. Apreciind necesara respingerea oricarei tentative a Rusiei de a revendica o sfera de influenta in fostul spatiu sovietic, raportul recomanda de asemenea administratiei Obama sa "reexamineze amplasarea unor elemente ale scutului antiracheta in Polonia si Cehia".
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO