Politică externă

Statutul partidului, modificat pentru capitalisti

15.11.2002, 00:00 11

Cel de al 16-lea congres al Partidului Comunist chinez s-a incheiat ieri la Beijing, confirmand toate asteptarile privind schimbarea liderilor politici. Partidul si-a modificat statutul pentru a permite oficial intrarea capitalistilor in viata politica. Cum era de asteptat, presedintele Zemin nu a fost reales in Comitetul Central al partidului. Succesorul sau, Hu Jintao, numit deja in forul suprem, va prelua azi functia de secretar general al partidului. In luna martie a anului viitor, Jiang urmeaza sa-i cedeze functia de sef al statului.
Plecarea lui Jiang a fost insotita, dupa cum era prevazut, de retragerea actualei conduceri. Presedintele Parlamentului, Li Peng, si premierul Zhu Rongji, s-au retras oficial, impreuna cu alti trei membri marcanti ai actualei conduceri.
Acest transfer al puterii catre cea de-a patra generatie de comunisti constituie cea mai importanta remaniere politica din China, din ultimii 13 ani. Componenta noii echipe va fi anuntata public azi, la finalul unei reuniuni in plen a noului Comitet Central. Nu se stie inca daca Jiang Zemin isi va pastra functia de comandant suprem al armatei.
Modificarea statutului partidului comunist chinez pentru a permite oficial accesul capitalistilor a reprezentat un alt eveniment marcant, care a intervenit in a doua zi a Congresului. Fraza "partidul comunist chinez este avangarda clasei muncitoare" a fost inlocuita de "partidul comunist chinez este avangarda clasei muncitoare chineze, a poporului chinez si a natiunii chineze".
Discursul rostit de Jiang Zemin in fata responsabililor comunisti reuniti la cel de-al 16-lea congres este considerat cel mai reformator mesaj din istoria Chinei comuniste. Vorbind despre bunastare, Zemin a spus ca "pentru a atinge acest obiectiv trebuie sa muncim din greu. Trebuie sa adoptam noi moduri de gandire privind modurile de dezvoltare economica, trebuie sa facem noi pasi pe calea reformelor si sa continuam implementarea politicii de deschidere". (...)
"Nu trebuie sa copiem vreodata sisteme politice din Occident. Cheia pentru dezvoltarea democratiei socialiste este sa combinam conducerea partidului cu respectarea legii, pentru fi siguri ca poporul conduce tara. (..) Toti investitorii din tara si de peste hotare trebuie sa fie incurajati sa dezvolte afaceri in China. Toate veniturile legale, realizate prin munca sau nu, trebuie protejate".
"Trebuie sa incheiem procesul de industrializare, sa implementam activ solutiile IT, (...)pentru a ameliora nivelul de trai al populatiei", a precizat liderul chinez. "Trebuie sa incurajam anumite persoane sa se imbogateasca pe cai cinstite si legale. (..) "Daca nu reusim sa combatem coruptia, legatura de sange dintre partid si popor va suferi enorm, iar partidul comunist va fi in pericol de a-si pierde puterea si se va indrepta spre auto-distrugere", a explicat Zemin.
"Terorismul trebuie combatut in toate formeel sale. Este imperativ sa imbunatatim cooperarea internationala in aceasta problema si trebuie sa raspunem si simptomelor si cauzelor de baza ale terorismului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO