Politică externă

Statele Unite, in alerta maxima de teama atentatelor

23.12.2003, 00:00 18



Statele Unite au ridicat nivelul alertei teroriste de la "galben" la "portocaliu", in urma unor "informatii credibile" care indica faptul ca reteaua Al-Qaida pregateste un nou atac, care ar putea fi mai grav decat cel petrecut la 11 septembrie 2001. Alerta portocaliu (risc foarte ridicat) este penultimul nivel de alerta inainte de rosu (risc iminent) si a mai fost impus in Statele Unite doar de patru ori, dupa 11 septembrie: La 20 mai 2003, dupa atacurile teroriste din Arabia Saudita si Maroc, la 17 martie 2003, inainte de invadarea Irakului, pe 7 februarie, in urma intensificarii activitatii Al - Qaida si pe 10 septembrie 2002, la prima aniversare a atentatelor.



Potrivit secretarul american pentru Securitate Interna, Tom Ridge riscul comiterii de noi atacuri este cel mai ridicat dupa 11 septembrie 2001.



"Informatiile arata ca extremistii din strainatate pregatesc atacuri care ar putea fi de o amploare mai mare decat atentatele de la 11 septembrie 2001", a atras atentia Ridge.



"In prezent, exista riscul cel mai ridicat al unui atac terorist dupa atentatele de la 11 septembrie 2001", a continuat oficialul de la Washington.



Autoritatile au anuntat ca au primit informatii despre posibile atacuri teroriste pe teritoriul Statelor Unite, care ar face parte din seria de atentate din Arabia Saudita si Maroc, soldate cu moartea a zeci de persoane. Noul sistem privind alerta terorista a fost impus dupa 11 septembrie 2001 si cuprinde cinci coduri de culori: verde (risc scazut), albastru (risc mediu), galben (risc ridicat), portocaliu (risc foarte ridicat), rosu (risc maxim).



Ridge a precizat ca Al-Qaida incearca sa profite de eventualele vulnerabilitati ale sistemului american de securitate, teroristii fiind in continuare pregatiti sa comita atacuri folosind avioane de pasageri, dar si atacuri la sol cu masini capcana. Orasele cele mai bine pazite sunt New York si Washington DC. Politia si-a postat patrule la intrarea in tunele, poduri si la cladirile importante. In perimetrul Washingtonului, zborurile comerciale au fost restrictionate, iar cele sportive interzise. Garda de coasta si-a intarit patrulele pe uscat si in aer si monitorizeaza fiecare nava care se apropie de coastele americane.



La randul sau, Departamentul american de Stat a reinnoit un aviz international de alerta terorista, datat 21 noiembrie, in urma noilor amenintari cu atentate la adresa intereselor americane din lume, lansate de Al-Qaida.



"Exista din ce in ce mai multe informatii care arata ca Al-Qaida se pregateste sa atace interesele americane din strainatate", se arata in documentul intitulat "Aviz mondial de alerta" si dat publicitatii duminica de Departamentul de Stat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO