Politică externă

Scrutin legislativ crucial in Irak

15.12.2005, 20:51 10

Alegerile legislative irakiene care incep azi vor decide viitoarea orientare politica a tarii. Campania electorala s-a terminat cu apeluri mobilizatoare din partea tuturor factiunilor politice participante la scrutin. Comunitatea siita, majoritara in Irak, este divizata intre forte care isi propun instaurarea unui stat islamic dupa model iranian si gruparea fostului premier Iyad Alawi, care sustine mentinerea statului laic. De asemenea, roluri majore vor juca factiunile din jurul clericulului radical Moqtada Sadr, ale carui conceptii anti-americane sunt foarte pronuntate. Pe de alta parte, daca la precedentele alegeri legislative, desfasurate la inceputul anului, comunitatea sunnita a participat intr-un numar foarte mic la vot, de data aceasta se anticipeaza o mobilizare masiva in provinciile din centrul Irakului, intr-o maniera asemanatoare cu participarea ridicata a populatiei din aceste zone la referendumul din 15 octombrie privitor la noua constitutie irakiana. Turcia a intreprins in ultima perioada mai multe "eforturi diplomatice discrete" pentru a determina participarea masiva la vot a sunnitilor, intr-o masura suficienta incat sa le permita sa participe la amendarea noii constitutii in sensul protejarii statului unitar irakian. Ankara este ingrijorata de posibilitatea secesiunii provinciilor nordice ale Irakului locuite majoritar de kurzi, ceea ce ar putea constitui un nucleu spre care sa graviteze si regiunile kurde din sud-estul Turciei. Rezultatul scrutinului este asteptat cu mare interes de multe din statele participante la coalitia multinationala din Irak, unele din acestea, cum este cazul Poloniei, anuntand ca vor reevalua oportunitatea mentinerii contingentelor militare din aceasta tara in functie de evolutia situatiei post-electorale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO