Politică externă

Noua viziune americana despre Irak

26.05.2004, 00:00 9

Presedintele american, George W. Bush, a prezentat noua strategie a Casei Albe asupra Irakului, potrivit careia suveranitatea va fi acordata autoritatilor din aceasta tara la termenul anuntat, 30 iunie, dar fortele SUA raman aici pe perioada nedeterminata.
Strategia prezentata de George Bush se poate rezuma la cinci directii de actiune, care au starnit criticile occidentalilor care nu au sustinut campania din Irak, dar au determinat si solicitarea explicita a irakienilor de a pleca trupele americane in cateva luni de la momentul transferului de autoritate.
Sunt cinci pasi care trebuie facuti pentru ca Irakul sa ajunga la democratie si libertate, a spus presedintele american intr-un discurs care este considerat in mediile politice ca fiind piatra de incercare a mandatului lui Bush. Bush a mai spus ca inchisoarea de la Abu Gharib va fi demolata, daca autoritatile irakiene vor fi de acord. Este vorba despre locul in care Saddam Hussein isi tortura adversarii politici si cel in care s-a descoperit ca militarii americani au umilit si au torturat prizonierii irakieni. Pana la demolarea ca atare a simbolului atrocitatilor de pe taram irakian, comandantul (american al) inchisorii a fost suspendat.  Se pare ca si actualul comandant al trupelor SUA din aceasta tara, Hugo Sanchez, va plati pentru scandalul Abu Gharib, cel putin asa poate fi interpretat anuntul potrivit caruia in iunie, cand i se va fi terminat misiunea, va fi inlocuit de la conducerea trupelor americane din Irak.
Vorbind la Colegiul  militar din Pennsylvania, Bush a rostit o apreciere la adresa situatiei din Irak care este interpretabila. El a spus ca vor veni zile dificile, iar drumul (de reconstruire a Irakului) ar putea parea uneori haotic. Ar putea fi vorba despre un argument folosit de Casa Alba pentru amanarea retragerii militarilor americani din Irak. Ar mai putea fi in acelasi timp si o acoperire a lui Bush, in avans, in cazul in care controlul situatiei din aceasta tara va deveni si mai dificil, cu toate coagularile care se petrec in jurul rebelilor irakieni.
Bush a spus ca ar urm ca la 30 iunie autoritatea irakiana sa se construiasca pe o baza care sa fie formata dintr-un guvern interimar, alcatuit dintr-un presedinte, doi vicepresedinti, un prim-ministru si 26 de ministri. Acesta ar fi primul pas al strategiei prezentate de liderul de la Casa Alba. Urmatorul punct ar fi ajutorul acordat in sensul asigurarii stabilitatii si securitatii la stadardele democratice. Ar fi, mai apoi, refacerea infrastructurii din aceasta tara - in parte distrusa de razboaiele in care a fost implicat Irakul, in parte neconstruita niciodata. Si acum, la un an de la anuntul oficial de finalizare a razboiului care a avut ca scop detronarea lui Saddam Hussein, nu exista curent electric 24 de ore din 24. Un alt pas al strategiei lui Bush este incurajarea sprijinului international mai amplu, urmat de programarea de alegeri libere, in urma carora sa vina la putere un nou guvern, ales de poporul irakian.
Multe dintre detaliile prezentate de Bush coincid cu planul de rezolutie ONU, americano-britanic, prezentat cu cateva ore mai devreme in cursul noptii trecute, in cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Acesta fusese primit cu destula reticenta de catre ambasadorii la ONU ai tarilor occidentale, care au spus ca este prea vag definit termenul suveranitate.
In principiu, proiectul de rezolutie ONU prevede transferul suveranitatii pana la 30 iunie si acorda permisiunea trupelor straine de a ramane pe o perioada nedefinita in Irak. Militarii coalitiei sunt numiti, in acest proiect, forta multinationala.De fapt, rezolutia spune ca la un an de la transferul suveranitatii ar urma sa fie evaluata necesitatea ramanerii acestor trupe pe teritoriul irakian, dar problema semnalata de diplomatii de la ONU este ca nu este nici un termen mentionat pentru retragerea fortelor straine.
Rezolutia spune, de asemenea, ca evaluarea poate avea loc mai devreme de un an, insa nu precizeaza nimic despre gestionarea situatiei in care autoritatile suverane irakiene le vor cere trupelor straine sa plece. Acesta este si cel mai vulnerabil punct al strategiei lansate de Casa Alba. Dupa parerea celor mai multi observatori, suveranitatea absoluta ar fi insemnat ca autoritatile desemnate de poporul irakian in urma alegerilor (care ar urma sa fie convocate spre finele acestui an) sunt cele care stabilesc daca permit sau nu trupelor americane, ale coalitiei in general, sa mai stationeze in aceasta tara. Ieri, de pilda, a aparut o solicitare din partea mai multor reprezentanti ai irakienilor, inclusiv a ministrului insarcinat cu securitatea din cadrul consiliului actual de guvernare, care au cerut ca la cateva luni de la predarea suveranitatii americanii sa plece. Adica, inainte de finele acestui an, inainte de organizarea alegerilor.
Daca trupele raman aici, cine le va coordona?, este o alta intrebare care a incitat tot soiul de interpretari. Americanii spun ca ei ar trebui sa fie gestionarii puterii armate a coalitiei. Exista voci insa care spun ca irakienii trebuie sa detina comanda.
Rezolutia noua propusa de americani si britanici mai arata ca ar urma sa se constituie un consiliu irakian de securitate, in care sa fie reprezentate si SUA si Marea Britanie, cu un cuvant de spus si un vot de exprimat atunci cand se iau deciziile. Se mai arata si ca ar fi nevoie ca toate tarile care fac parte din ONU sa contribuie la forta multinationala dn Irak.
Nici vorba, a spus ministrul de externe francez, Michel Barnier, care indica, astfel, ca Franta ramane pe aceeasi pozitie ca inainte intrarea americanilor si a britanicilor in Irak. Asadar, Franta nu vrea nici acum sa-si trimita oamenii acolo. Or, Franta are drept de veto in Consiliul de Securitate. Ce se va intampla cu Marea Britanie, cu SUA, tari in care liderii politici care se afla acum la putere au vorbit de suplimentarea trupelor, iar sondajele de opinie din aceste tari spun ca populatia nu este de acord? Liderii din cele doua tari sunt in cadere libera in sondajele de opinie - este vorba despre George Bush si Tony Blair. Dar cu Italia, ce se va intampla?, unde Berlusconi a spus ca este nevoie de sprijinirea coalitiei din Irak, iar Parlamentul de la Roma spune ca nu incape in discutie trimiterea unor regimente noi italiene. De Spania nici nu poate fi vorba, cu atat mai mult cu cat noul premier, socialistul Jose Luis Rodriguez Zapatero, vorbea ieri de reducerea trupelor pe care Spania le mai are in Afganistan. Asta dupa ce sambata au venit la Madrid si ultimii militari spanioli care se mai aflau in Irak. Conteaza in aceasta ecuatie si Germania, tara cu drept de veto in Consiliul de Sevcuritate si care s-a opus pana acum interventiei in Irak.
adelina.radulescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO