Politică externă

De Villepin spune ca nu-i trece prin cap sa demisioneze

03.05.2006, 00:00 17

Premierul francez Dominique de Villepin afirma ca nu ia in calcul nici o clipa posibilitatea demisiei sale din functie si pune acuzatiile care i se aduc in cadrul scandalului Clearstream pe seama unei "campanii de calomnii".

Aceste declaratii au fost facute in timpul unui interviu pe care de Villepin l-a acordat ieri postului de radio Europe 1, in contextul in care, in aceste zile, ipoteza ca prim-ministrul sa-si prezinte demisia este vehiculata de intreaga presa din Hexagon si de numerosi rivali politici.

"Nimic nu justifica astazi plecarea mea. Am fost acuzat pe nedrept pe baza unor declaratii trunchiate. Minciuna si calomnia si-au dat intalnire", sustine de Villepin.

Scandalul Clearstream a izbucnit in 2004 in urma primirii de catre un judecator a unor liste si CD-uri din partea unui anonim, prin care mai multe personalitati - inclusiv ministrul de interne Nicolas Sarkozy - erau acuzate ca ar detine conturi in strainatate, prin intermediul casei de clearing Clearstream, cu sediul in Luxemburg.

Declaratiile calomnioase la care face referire de Villepin sunt cele facute de generalul Philipe Rondot, un fost angajat al Ministerului Apararii care a anchetat cazul Clearsteam in 2004, aparute de curand in presa franceza. Le Monde afirma, avand ca sursa procesul verbal al audierii lui Rondot de catre magistrati, ca acesta a primit in ianuarie 2004 ordin de la de Villepin, in conformitate cu instructiunile lui Jacques Chirac, sa inceapa o ancheta confidentiala asupra lui Nicholas Sarkozy, al carui nume figura pe lista cu conturi Clearstream. Asadar, Dominique de Villepin este acuzat ca ar fi incercat sa ii distruga cariera politica a posibilului sau rival in alegerile prezidentiale din 2007, coleg de partid al acestuia si actualmente ministru de interne, Nicolas Sarkozy.

Rondot a dezmintit ca de Villepin i-ar fi cerut sa-l verifice pe Sarkozy. Conturile Clearstream s-au dovedit a fi false, insa Sarkozy s-a constituit parte civila si cere aflarea autorului listelor. El il considera responsabil pe de Villepin de prejudicii aduse carierei sale politice, lasand in mod deliberat acest scandal sa ia amploare prin faptul ca nu a facut listele publice la inceputul lui 2004, cand a intrat in posesia acestora.

De cealalta parte, prim-ministrul s-a declarat "socat" si "indignat" de acuzatiile care i se aduc, dar pregatit sa raspunda tuturor intrebarilor judecatorilor "pentru aflarea adevarului". De Villepin neaga cu inversunare ca ar fi cerut anchetarea lui Sarkozy, declarand ca "numele lui Nicolas Sarkozy nu a fost evocat niciodata". De asemenea, premierul a adaugat ca nu a stiut nimic despre aceste liste si nici nu s-a interesat despre continutul lor.

Referindu-se la posibila implicare a lui Jacques Chirac in acest scandal de Villepin a declarat in cadrul aceluiasi interviu: "Nu incercati sa-l amestecati pe presedinte intr-o problema care nu il priveste".

Scandalul a dat apa la moara socialistilor, in opozitie. Purtatorul de cuvant al Partidului Socialist, Julien Dray, considera ca de Villepin nu a reusit sa "disipeze indoielile" care planeaza asupra sa si nu a reusit sa ofere raspunsuri intrebarilor care i-au fost adresate.

"Asteptam, inainte de toate, explicatii. Am constatat ca primul-ministrul nu a clarificat nimic si cu cat intrebarile se inmultesc, cu atat primim mai putine raspunsuri", a spus Dray. In plus, el a declarat ca din punctul de vedere al Partidului Socialist "presedintele este cel care trebuie sa gaseasca o solutie".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO