Politică externă

Chirac catre UE: Nu va fi un "nu" francez

24.03.2005, 00:00 12


Presedintele francez Jacques Chirac spune ca nu-si imagineaza ca Franta va respinge proiectul  Constitutiei europene in referendumul care va avea loc la sfarsitul lunii mai.


Vorbind ieri, dupa summit-ul sefilor de state si de guverne din UE, Chirac a spus ca are convingerea ca nici liderii Europei nu-si imagineaza cu seriozitate o asemenea ipoteza, relata ieri EUObserver.


Recent, doua sondaje de opinie, realizate in Franta, aratau ca majoritatea francezilor ar vota, intr-un referendum, impotriva Constitutiei europene. Ultimul sondaj, de la inceputul acestei saptamani, arata ca 52% dintre francezi se opun proiectului Constitutiei europene, daca referendumul, convocat pentru 29 mai, s-ar fi realizat in ziua sondajului.


Presedintele Chirac incearca sa risipeasca temerile ca Franta va respinge textul si a opinat ca increderea celorlalte tari si a liderilor europeni in Franta nu ar trebui sa scada doar pentru ca, dintr-un motiv sau altul, opiniile cetatenilor francezi nu sunt acum favorabile Constitutiei.


El a spus ca a ales sa supuna textul Constitutiei referendumului din respect pentru cetatenii francezi si pentru traditiile democratice ale Frantei. Pentru ratificarea Tratatului Constitutional presedintele francez putea alege calea parlamentara, lucru care l-ar fi lipsit de emotii.


Dar Franta are o indelunga traditie a consultarii populare in probleme de interes national. Chirac a spus ca va sti sa explice concetatenilor sai ca un vot dat in favoarea Constitutiei este cea mai buna cale de urmat. Chirac spune ca Tratatul Constitutional este un pas important pentru economia Uniunii, pentru domeniul social si pentru politica externa.


Potrivit analistilor, opozitia francezilor pentru Tratatul Constitutional nu este datorata respingerii proiectului in sine, ci are alte cauze. Cauze interne, dar si unele legate de decizii luate la Bruxelles, pe care francezii le resping, asa cum este decizia de liberalizare a serviciilor. Liberalizarea serviciilor a primit o decizie de amanare, la summit-ul de la Bruxelles. Ar mai fi o chestiune legata de aderarea Turciei pe care multi francezi o resping.


Seful Comisiei Europene, Manuel Durao Barroso, i-a criticat pe liderii francezi spunand ca ei ar trebuie sa explice mai bine concetatenilor ca Tratatul Constitutional nu are nici o legatura cu liberalizarea serviciilor sau cu aderarea Turciei.
iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO