Politică externă

738.000 euro, recompensa pentru informatii in cazul Politkovskaia

10.10.2006, 19:45 13

Publicatia rusa de opozitie Novaia Gazeta, a carei angajata era Anna Politkovskaia, asasinata sambata la Moscova, a oferit o recompensa de 738.000 de euro pentru orice informatie referitoare la uciderea acesteia si a anuntat deschiderea unei anchete proprii. "Atata timp cat va exista Novaia Gazeta, ucigasii nu vor putea dormi linistiti", scrie cotidianul in editorialul de ieri, primul dupa asasinarea ziaristei. Ziarista de opozitie Anna Politkovskaia, celebra pentru reportajele sale foarte critice despre razboiul din Cecenia si nerespectarea drepturilor omului in Rusia, a fost asasinata la Moscova. Politkovskaia pregatea un material de presa despre actele de tortura ale militiilor premierului cecen prorus Ramzan Kadirov. Politkovskaia este cel de-al 42-lea jurnalist ucis in Rusia dupa destramarea URSS si al 12 -lea dupa venirea la putere a lui Vladimir Putin, potrivit Comitetului pentru Protectia Jurnalistilor. Intreaga comunitate internationala a cerut vehement guvernului de la Moscova elucidarea cazului Politkovskaia cat mai repede.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO