Politică

PNL si Pro Democratia sustin introducerea votului mixt

03.03.2003, 00:00 20

Asociatia Pro Democratia are obiectii la propunerea PSD de introducere a votului uninominal doar la Senat si pastrarea sistemului de vot pe lista la Camera Deputatilor  aratand ca, pe de o parte, acesta avantajeaza doar partidele mari, iar pe de alta parte, poate conduce la crearea unor majoritati diferite in cele doua camere legislative, deci la un blocaj - dar fiind sistemul de vot diferit.
Drept urmare, Pro Democratia propune a ca alegerea Senatului si a Camerei sa se realizeze pe baza unui sistem "mixt cu compensare". Acesta  este o combinatie intre votul uninominal si votul pentru partid. Practic, sistemul presupune ca jumatate din mandate sa fie castigate in mod direct la nivelul unor colegii uninominale de catre candidatii care obtin cel mai mare numar de voturi. Celelalte mandate ar urma sa fie repartizate la nivel de circumscriptii electorale, in favoarea unora dintre candidatii care pierd alegerile in colegiile uninominale in care au candidat. Vom avea, asadar, de a face atat cu circumscriptii electorale - care ar urma sa fie constituite pe baza celor opt regiuni de dezvoltare - cat si cu colegii uninominale, atatea colegii cate mandate parlamentare sunt stabilite in circumscriptie. De pilda, daca intr-o circumscriptie electorala trebuie alesi 10 parlamentari, pe teritoriul circumscriptiei se constituie cinci colegiii uninominale. Castiga candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi in fiecare colegiu. Celelalte cinci mandate sunt repartizate la nivelul circumscriptiei. Partidele isi aduna toate voturile din circumscriptie  si in functie de rezultat se stabileste, proportional, cate mandate revin fiecarui partid.
Propunerea Pro Democratia a fost imbratisata de PNL care a promis sa o introduca in Parlament ca initiativa legislativa, dupa cum a declarat presedintele Pro Democratia Cristian Parvulescu. De asemenea PNL mai cere constituirea unei comisii parlamentare care sa dezbata si sa aprobe schimbarea legii electorale.
Potrivit Pro Democratia, sistemul propus de PSD are dezavantajul ca duce la o suprareprezentare a partidului clasat pe locul intai in alegeri - existand posibilitatea ca un partid care obtine 30-40% din voturi la nivel national sa ajunga sa detina 70-80% din fotoliile parlamentare. Potrivit unor simulari realizate de Pro Democratia, daca in alegerile din 2000 ar fi existat votul uninominal pentru Senat PDSD (actualmente PSD) ar fi castigat, in Bucuresti, toate mandatele de senator pentru simplul fapt ca ar fi obtinut cele mai multe voturi in  colegii. Realitatea este ca PSD a obtinut in Bucuresti in jur de 40% din voturi ceea ce nu justifica adjudecarea tuturor mandatelor.
Propunerea pro Democratia face parte dintr-un proiect mai larg ce vizeaza introducerea Codului Electoral care sa reglementeze toate aspectele legate de alegeri - de la instituirea Autoritatii Electorale Permenete si pana la legea finantarii partidelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO