Politică

Plan în cinci paşi de introducere a rigorilor bugetare

Plan în cinci paşi de introducere a rigorilor bugetare

Autor: Iulian Anghel

14.12.2011, 19:32 366

Liderii opoziţiei, Crin Antonescu, Victor Ponta şi Dan Constantinescu i-au prezentat preşedintelui Traian Băsescu la întâlnirea de astăzi de la Cotroceni, planul lor de punere în aplicare a deciziilor Consiliului European de introducere a rigorilor bugetare - deficit structural de 0,5% din PIB, deficit bugetar de maxim 3% din PIB şi datorie publică de maximum 60% din PIB.

Planul are cinci paşi. USL susţine că pentru introducerea lui nu este nevoie de modificarea Constituţiei în acest an, această ultimă ipoteză fiind îmbrăţişată de preşedinte şi de Guvern.

Iată cei cinci paşi din planul USL de scădere a deficitelor:

Pasul 1. Înfiinţarea unui Comitet de criză Putere-Opoziţie-BNR pentru găsirea celei mai rapide soluţii de adoptare a Acordului Interguvernamental de Guvernanţă Fiscală; acest Comitet trebuie însă să elaboreze şi măsuri de creştere economic şi creare de locuri de muncă.

Pasul 2. Adoptarea unei legi, cu majoritate calificată, în cel mai scurt timp, în care să se prevadă obligativitatea respectării regulilor privind deficitul structural şi disciplina bugetară. USL va vota o astfel de lege şi o va asuma politic.

Pasul 3. Instalarea unui guvern de tehnocraţi, cu susţinerea largă a grupurilor parlamentare, fără obiective electorale, capabil să asigure implementarea măsurilor convenite.

Pasul 4. Guvernul de tehnocraţi urmează să aibă ca sarcini:

- Să adopte legea privind sistemul electoral (care să prevadă un număr de 300 parlamentari aleşi prin vot uninominal)

- Să organizeze alegeri corecte şi o tranziţie democratică spre noua majoritate legitimată prin votul popular.

Pasul 5. Revizuirea amplă de către noul Parlament legitim, până la 31 iunie 2013, a Constituţiei României.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO