Politică

Persoanele care adoptă copii mai mari de doi ani vor primi 1700 de lei lunar, timp de un an

Persoanele care adoptă copii mai mari de doi ani vor...

Autor: Cătălina Mănoiu

16.03.2016, 14:01 465

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2004 privind procedura adopţiei a fost adoptat cu 219 voturi "pentru", prevede acordarea unei indemnizaţii lunare în cuantum de 3,4 ISR, echivalentul a 1700 de lei.

"Persoana care adopta un copil, la cerere, poate benefica de un concediu de acomodare de maxim un an care include şi o indemnizaţie lunară în cuantum de 3,4 ISR", potrivit proiectului de lege iniţiat de Guvernul României şi adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional.

Actul normativ adoptat de Camera Deputaşilor face mai felexibilă procedura de evaluare a adoptatorilor şi susţine demersurilor de adopţie ale acestora, prin prelungirea valabilităţii atestatului de familie adoptatoare de la 1 an la 2 ani şi revizuirea dispoziţiilor referitoare la realizarea potrivirii copilului cu o familie adoptatoar, precum şi reducerea termenelor în care instanţa de judecată trebuie să soluţioneze cauzele pe care le presupune finalizarea unei adopţii, prin reducerea termenului de apel la 5 zile de la 30 de zile cât este în prezent.

De asemenea, proiectul de lege reduce termenul în care un copil devine eligibil pentru adopţia internaţională de la 2 ani la 1 an.

Proiectul va fi trimis preşedintelui spre promulgare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO