Politică

Pentru că a dezamăgit, Angela Merkel pierde sprijinul liderilor din business. Actualul mandat va fi cântecul de lebădă al cancelarului. „Nu de o astfel de democraţie avem nevoie“

HEINZ HERMANN THIELE, preşedintele producătorului de frâne Knorr Bremse: „Sub acest cancelar, vedem
dezvoltându-se un stil autocrat de guvernare. Nu de o astfel de democraţie avem nevoie.“ Thiele susţine deschis
relaţiile mai apropiate între Germania şi Rusia.

HEINZ HERMANN THIELE, preşedintele producătorului de frâne Knorr Bremse: „Sub acest cancelar, vedem dezvoltându-se un stil autocrat de guvernare. Nu de o astfel de democraţie avem nevoie.“ Thiele susţine deschis relaţiile mai apropiate între Germania şi Rusia.

Autor: Bogdan Cojocaru

21.12.2017, 00:05 1162

Alegerile de acum trei luni au arătat că nemţii de rând au început să fie dezamăgiţi de politicile cancelarului Angela Merkel. În ultima vreme, rupând tradiţia tăcerii, şi liderii din business au comunicat deschis că îşi pierd încrederea în cancelar, pe care-l critică pentru stilul autocrat şi lipsa de idei mari sau de voinţă pentru reforme.

Hans-Werner Sinn, un economist conservator şi fostul preşedinte al institutului de cercetare economică Ifo, a spus despre Merkel că „a pierdut contactul cu realitatea“.

În încercarea de a obţine cel de-al patrulea mandat, Merkel a condus o campanie lipsită de entuziasm, iar acum, la trei luni de la alegeri, încă nu are un guvern, scrie Handelsblatt. Timp de săptămâni şefii de companii şi-au făcut scenarii pentru o posibilă coaliţie de guvernare între creştin-democraţii lui Merkel, liberali şi ecologişti. Discuţiile s-au prăbuşit, iar Merkel negociază acum cu vechii parteneri, social-democraţii. Liderii din business şi-au pierdut răbdarea.

„Unde este leadershipul pentru modernizarea Germaniei?“ întreabă  Martin Herrenknecht, şeful producătorului de utilaje grele care-i poartă numele. „Unde este programul de pionierat pentru viitorul nostru în 2035? Nu pot înţelege cum Angela Merkel, în calitate de cancelar, poate rămâne mută sau pasivă în privinţa acestor două chestiuni vitale.“ Compania lui Herrenknecht are aproximativ 5.000 de angajaţi şi a participat la unele dintre cele mai ambiţioase proiecte de infrastructură din lume. Din cifrele oferite de companie reiese că valoarea comenzilor a crescut constant din 2012. Prezentul este mulţumitor pentru Herrenknecht şi pentru alte companii exportatoare germane. Anul acesta exporturile au atins un nivel record.

Însă nu prezentul îi îngrijorează pe liderii din afaceri, ci viitorul. Economia duduie, însă a rămas în urmă la digitalizare, la start-up-uri inovatoare şi chiar la infrastructură de transport. Aceste probleme au fost neglijate în cei 12 ani de mandate ale lui Merkel. „Germania este puternică nu datorită, ci în pofida ultimelor trei coaliţii de guvernare“, spune Reinhold von Eben-Worlée, şeful Asociaţiei Companiilor de Familie.

Marea coaliţie, formată din cele mai mari două partide, ocupă marea majoritate a locurilor din parlament, ceea ce duce la absenţa dezbaterilor, ca şi cum nu ar exista o opoziţie reală. „Sub acest cancelar, vedem dezvoltându-se un stil autocrat de guvernare. Nu de o astfel de democraţie avem nevoie“, apreciază Heinz Hermann Thiele, preşedintele boardului producătorului de frâne Knorr Bremse. „Cancelarul a luat în ultimii ani câteva decizii care au dus la blocarea parţială a democraţiei.“ Oamenii de afaceri au senzaţia că prea multe decizii au fost luate de liderii de partid în spatele cortinei, fără dezbateri în parlament.

„Politica din spatele cortinei nu conduce decât la decizii rele“, spune Hans-Werner Sinn. Cea mai gravă astfel de decizie este, pentru mulţi şefi de companii, aceea luată unilateral de Merkel în 2015 de a deschide graniţele ţării milionului de refugiaţi veniţi din Orientul Mijlociu şi Africa. O altă decizie deosebit de proastă ar fi aceea de a scoate treptat din serviciu centralele nucleare după accidentul de la Fukushima. Această reformă energetică, Energiewende, le dă dureri de cap marilor producători de energie din combustibili tradiţionali şi face ca Germania să consume mai multe gaze naturale importate din Rusia. 

„Dacă totul rămâne aşa cum e acum, va persista haosul“, explică Thiele, făcând referire la problema imigraţiei. „N-as vrea să încerc să-mi imaginez cum va arăta ţara asta în 30 de ani dacă imigraţia rămâne neîngrădită.“ Această problemă a făcut ca în septembrie, cu 12,6% din voturi, partidul eurosceptic şi antiimigraţie Alternativa pentru Germania (AfD) să devină a treia forţă politică din parlament. Din această cauză Merkel se găseşte în impasul politic de acum. Mulţi dintre liderii din afaceri cred că cea mai bună soluţie de guvernare este un guvern în minoritate. Aceasta înseamnă că respectul pentru Merkel a rămas, dar şi că relaţiile cancelarului cu sectorul de business se răcesc, din cauza dezamăgirii.

„Franţa şi Austria ne arată cum forţe proaspete, nefolosite până acum, pot aduce reforme“, spune Jurgen Heraeus, preşedintele consiliului de supraveghere al Heraeus, companie de tehnologie specializată pe materii prime rare. Oamenii ca el nu sunt supăraţi, ci doar dezamăgiţi.

„Nu mai există sentimentul că se progresează. Germania este condusă, dar nu reformată“, crede Karl-Erivan Haub, şeful Tengelmann, un retailer internaţional. În trecut, Haub a publicat anunţuri în ziare în care o sprijinea pe Merkel în alegeri. „A venit timpul unor schimbări de personal.“

Hans-Werner Sinn spune că Merkel „a pierdut contactul cu realitatea“ când a declarat că graniţele nu pot fi apărate. Nu poate exista ordine în lume dacă nu-ţi protejezi ce este al tău, fie că este vorba de graniţe, fie de proprietate. Sinn a renunţat la diplomaţie. Despre Merkel, el mai zice  că aceasta nu a salvat euro, ci doar a făcut să se acumuleze riscuri care pot să explodeze.

În statistică, această stare de spirit începe să se vadă. Moralul liderilor de afaceri a scăzut uşor, dar a rămas la nivelul de „excelent“, potrivit unui sondaj efectuat de Ifo.

„Moralul afaceriştilor nemţi este excelent înainte de Crăciun, dar nu mai este euforia de luna trecută“, explică Clemens Fuest, noul şef al Ifo.

Liderii de afaceri au motive să fie optimişti pe termen scurt. Asociaţia de comerţ BGA prezice că anul viitor exporturile germane vor creşte cu 5%, pentru a marca un nou record, de 1.300 de miliarde de euro. Şi importurile vor creşte, cu 7%, la 1.100 miliarde euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO