Politică

Partidele isi scot "vedetele" la incalzire pentru alegerile europene

Partidele isi scot "vedetele" la incalzire pentru alegerile europene

Principala sarcina a PE este aprobarea bugetului UE, dar Parlamentul are un cuvant de spus si in privinta celorlalte legi

10.07.2007, 19:27 17

Romania are rezervate 35 de locuri in PE si fiecare partid care se inscrie in alegeri va trebui sa depuna liste complete la Biroul Electoral cu 60 de zile inainte de declansarea alegerilor. Partidele au inceput deja razboiul psihologic, anuntand personalitatile care vor deschide listele electorale si care au misiunea sa magnetizeze cat mai mult din electorat.
Initial, alegerile pentru desemnarea reprezentantilor romani in Parlamentul European fusesera stabilite pentru data de 13 mai, dar premierul Calin Popescu-Tariceanu a amanat alegerile pentru toamna acestui an, invocand situatia politica instabila.
Potrivit tratatului de aderare a Romaniei la UE, alegerile pentru PE trebuie organizate pana la 1 ianuarie 2008. Guvernul nu a anuntat pana acum data la care vor avea loc in cele din urma alegerile, insa potrivit unor surse liberale, Tariceanu inclina pentru organizarea scrutinului in a doua jumatate a lunii noiembrie (17 sau 24) pentru ca in primele doua luni ale toamnei sa existe timp pentru organizare.
Alegerile europarlamentare au o miza importanta, ele constituind un barometru in perspectiva alegerilor generale.
Mihai-Razvan Ungureanu (39 de ani), fost ministru de externe, va deschide lista Partidului National Liberal, a anuntat ieri seful de campanie al liberalilor Dan Motreanu. Ungureanu a plecat din guvern in urma unui conflict cu premierul Tariceanu si a demisionat apoi si din PNL pentru a prelua postul de reprezentant al Romaniei la Initiativa de Cooperare in Sud-Estul Europei (SECI), cu sediul la Viena.
Ungureanu se va reinscrie in PNL odata cu candidatura la Parlamentul European, unde tinteste presedintia Comisiei de politica externa. Liberalii si-au propus sa castige intre 6 si 8 locuri dintre cele 35 rezervate Romaniei in Parlamentul European.
Competitia in partid este in continuare deschisa, insa putini lideri liberali sunt dispusi sa-si sacrifice cariera la Bucuresti pentru un mandat de doar un an si jumatate in parlamentul de la Strasbourg - urmatoarele alegeri europene vor fi organizate pe intreg teritoriul UE in 2009, astfel cei care ar merge acum la Parlamentul European vor rata si alegerile parlamentare din Romania in 2008.
Doar doi europarlamentari liberali din garnitura pe care Romania a trimis-o la Strasbourg odata cu aderarea la UE au anuntat ca vor sa candideze acum. Este vorba, potrivit unor surse din partid, de Adina Valean si de Tiberiu Barbuletiu.
Ieri, in sedinta saptamanala unii lideri au propus ca PNL sa trimita in campania pentru alegerile europene o garnitura grea de ministri pentru a salva imaginea erodata a partidului, printre numele vehiculate fiind ministrul apararii Teodor Melescanu, ministrul turismului - Ovidiu Silaghi, care a fost europarlamentar, ministrul de interne Cristian David sau ministrul de externe, Adrian Cioroianu.
Partidul Democrat va merge, cel mai probabil, la deschidere cu fostul ministru al apararii Sorin Frunzaverde (47 de ani), unul dintre apropiatii presedintelui Traian Basescu. In prezent nu mai ocupa nicio functie administrativa, fiind vicepresedinte PD. Ieri, presedintele executiv al democratilor, Adriean Videanu, a anuntat lista cu cei mai importanti candidati pe care figureaza Sorin Frunzaverde, Valeriu Tabara, Marian Jean Marinescu, Roberta Anastase, Sebastian Bodu, Monica Iacob Ridzi.
De pe aceasta lista lipseste insa Anca Boagiu, fostul ministru al integrarii, care ar fi refuzat, potrivit unor surse din partid, sa deschida lista democratilor. Liderii PD si-au propus sa castige alegerile europarlamentare - este cotat in prezent la 45-50% in optiunile electoratului si vor sa obtina cel putin 10 locuri in PE.
Social-democratii nu au dat prea multe detalii despre propria lista- care ar urma sa fie finalizata la inceputul acestei saptamani, insa deputatul Vasile Puscas (55 de ani), fostul negociator-sef al Romaniei cu UE este preferat pentru a deschide lista PSD, urmat de fostul ministru de externe Adrian Severin.
Pentru lista PSD, care vrea sa ocupe cel putin 8 locuri de europarlamentar, mai candideaza si senatorul Corina Cretu - fost purtator de cuvant al presedintelui Ion Iliescu, deputatul Radu Podgoreanu si senatorul Adriana Ticau. Pentru aceasta lista a fost vehiculat si numele fostului premier Adrian Nastase, dar si al fostului ministru al justitiei, Cristian Diaconescu.
UDMR, care si-a propus sa castige 2-3 locuri in Parlamentul European, il mentine in capul listei electorale pe ministrul suspendat al comunicatiilor Szolt Nagy (35 de ani), anchetat in dosarul privind privatizarile din energie. Pe pozitia a doua a acestei liste este secretarul de stat din Ministerul Economiei Iuliu Winkler, urmat de senatorul Sogor Csaba, insa ordinea numelor ar putea fi inversata in urma unei discutii care va avea loc in aceasta saptamana intre liderul UDMR Marko Bela si pastorul reformat Laszlo Tokes, care doreste la randul sau sa candideze. Marko ar putea accepta candidatura rivalului sau pe listele UDMR de teama unei divizari a electoratului maghiar. Insa, Nagy a dat ieri asigurari ca prima pozitie va ramane neschimbata.
Partidul Conservator l-a propus in fruntea propriei liste pe fostul ministru al economiei si comertului, Codrut Seres (35 de ani), anchetat si el in dosarul privatizarilor din energie. PC are ca tinta ocuparea a doua pozitii in Parlamentul European, pentru celalalt loc eligibil urmand sa candideze fostul ministru PSD al industriilor Dan Ioan Popescu. Actualul europarlamentar Silvia Ciornei, fost ministru IMM in guvernul Nastase, a anuntat la randul sau ca isi doreste sa-si continue cariera la PE.
Partidul Romania Mare si Partidul Noua Generatie (aflat in afara Parlamentului, dar cotat cu doua - trei procente deasupra pragului electoral) au ales strategia liderilor locomotiva, cei doi lideri de partid, Corneliu Vadim Tudor, respectiv Gigi Becali, vor candida, urmand sa demisioneze dupa ce vor castiga locuri in Parlamentul European. La PRM, unde listele nu au fost definitivate, si-au anuntat intentia de a candida deputatul Daniela Buruiana Aprodu, senatorul Eugen Mihaescu si deputatul Viorica Moisuc. La PNG, vor candida in ordine dupa Gigi Becali, actorul Ion Dichiseanu si profesorul Dan Pavel.
Partidul Liberal Democrat, care a anuntat recent ca va avea o lista proprie la Parlamentul European in ciuda speculatiilor privind o apropiere fata de Partidul Democrat, isi va definitiva abia in august strategia si listele pentru Parlamentul European. Potrivit vicepresedintelui PLD, Gheorghe Flutur, filialele se afla in faza preselectiei candidatilor pentru PE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO